Aplicația e-Tarifare va fi indisponibilă vineri seara, pentru lucrări de mentenanță
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că aplicația e-Tarifare va fi oprită temporar vineri seara pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță.
Potrivit companiei, întreruperea va începe vineri, la ora 22:00, și va dura între una și două ore.
Lucrările vor afecta activitatea Agențiilor de Control și Încasare din punctele de trecere a frontierei aflate la granița externă a Uniunii Europene, respectiv cele cu Serbia, Republica Moldova și Ucraina.
De asemenea, în acest interval va fi afectată și emiterea, la cerere, a Autorizațiilor Speciale de Transport (AST) în agențiile situate la frontiera internă a Uniunii Europene, respectiv la granițele cu Ungaria și Bulgaria.
Reprezentanții CNAIR precizează că echipele tehnice vor încerca să reducă pe cât posibil durata întreruperii serviciului.






Fii primul care comentează acest articol.