Caută pe Observator
879 rezultate pentru „elena cleaning services"
Eveniment
Posibilă dronă, observată plutind în Marea Neagră în zona plajei Tuzla
4 zile
Constanța
Un nou obiect care seamănă cu o dronă, descoperit în zona Pescărie–Spectrum din Constanța
3 zile
Constanța
„Marea care vindecă”, lansată la Mamaia. 120 de ani de istorie balneară a litoralului românesc, adunați într-un volum
5 zile
Cultură
O telegramă păstrată la Constanța leagă numele lui Corneliu Leu de Charlie Chaplin. Documentul, exponatul lunii august la MINAC
1 săptămână
Eveniment
Kärcher a inaugurat oficial noul centru de la Constanța. Un hub regional, cu peste 500 de echipamente și o Academie de Curățenie pentru profesioniști
5 luni
Economie
Aproape jumătate dintre consumatori la nivel mondial apelează la AI pentru îndrumări privind deciziile de economisire şi investiţii (studiu)
3 luni
Eveniment
Moaştele Sfintei Împărătese Elena, aduse mâine în România
1 an
Eveniment
UPDATE: Iese sau nu Elena Udrea din închisoare? Instanța, așteptată să ia o decizie
1 an
Eveniment
Actorul şi regizorul Tim Busfield, în închisoare după acuzații de abuz sexual asupra unor minori
7 luni
Eveniment
Scapă sau nu Elena Udrea mai repede din închisoare? O decizie, așteptată astăzi
1 an



