Cine să fie, cine să fie? Săptămâna viitoare va fi ales al doilea viceprimar al Constanței

Consilierii locali ai municipiului Constanța urmează să aleagă, în ședința ordinară din 29 ianuarie, al doilea viceprimar al orașului. Pe ordinea de zi se află un proiect de hotărâre inițiat de primarul Vergil Chițac, care prevede desemnarea unui consilier local în această funcție.

Funcția de viceprimar a devenit vacantă după demisia lui Ionuț Rusu, care a părăsit postul începând cu 26 iunie 2025. Între timp, municipiul Constanța a rămas cu un singur viceprimar, Costin Răsăuțeanu (PSD), iar alegerea celui de-al doilea este necesară pentru completarea conducerii administrației locale.

Potrivit documentelor oficiale, viceprimarul va fi ales dintre consilierii locali, prin vot secret, cu majoritate absolută. Propunerea poate veni atât din partea primarului, cât și din partea consilierilor locali, iar votul se va desfășura pe bază de buletin de vot, așa cum prevede Codul administrativ.

Mandatul viceprimarului ales va fi egal cu durata mandatului Consiliului Local. În cazul în care acesta își pierde calitatea de consilier local înainte de finalul mandatului, funcția de viceprimar încetează automat, fără alte formalități.

Proiectul de hotărâre a fost avizat de secretarul general al municipiului și a parcurs etapele administrative necesare pentru a fi supus dezbaterii și votului în plenul Consiliului Local Constanța. Decizia finală va fi luată săptămâna viitoare, în cadrul ședinței ordinare din luna ianuarie.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: