„Citadele culturale dobrogene”, astăzi, la Muzeul de Artă Constanța
Astăzi, de la ora 17, la Muzeul de Artă din Constanța, Duo-ul Kitharsis și pictorul Mugur Popa vă invită la evenimentele prilejuite de turneul “Citadele culturale dobrogene”.
În cadrul turneului, muzica și arta plastică își vor da mâna, pentru a oferi participanților momente de neuitat. Evenimentele au început de ieri, la Casa Avramide din Tulcea. Următorul spectacol este programat sâmbătă, 9 iulie, de la ora 19, în Grădina Cuturală Callatis din Mangalia, iar turneul se va încheia la Castelul Pelișor din Sinaia, duminică 17 iulie, de la ora 16.
Duo Kitharsis este alcătuit din chitariștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, muzicieni de exceptie, care au concertat pe scene importante din Franța, Germania, Italia, Polonia, alături de muzicieni și orchestre renumite. Duo Kitharsis a obținut numeroase premii naționale și internaționale. Printre acestea se numără Marele Premiu la Festivalul Internațional de Chitară Clasică Olsztyn (Polonia, 2014), Locul I la Concorso di Esecuzione Musicale „Citta di Piove di Sacco” (Padova, Italia, 2014), Locul I la Concorso Internazionaledi Esecuzione Musicale Castel Ritaldi (Italia, 2014) etc.
Pictorul Mugur Popa explorează tehnici diverse, moderne și expresive, creațiile sale aflându-se sub semnul originalității.
În cadrul turneului va continua campania de donații “Viitorul artei”, prin care artiștii doresc spijinirea tinerelor speranțe ale culturii naționale. Lucrările semnate de Mugur Popa pot fi achiziționate de iubitorii artei, iar fondurile strânse vor fi destinate celui mai bun participant la Concursul internațional de pictură Gheorghe Pătrașcu, competiție care va avea loc la Tecuci, în luna noiembrie. Lista lucrărilor lui Mugur Popa poate fi consultată accesând site-ul Asociației Pro Valores.




Fii primul care comentează acest articol.