August aduce sute de motive să ajungi la mare. Concerte, festivaluri, spectacole și evenimente pentru toate vârstele în Constanța și Mamaia
Ultima lună de vară transformă litoralul într-o scenă uriașă. De la festivalurile Mamaia și NOSTALGIA, până la concerte, teatru, competiții sportive și spectacole în aer liber, turiștii și constănțenii vor avea în fiecare zi cel puțin un motiv să iasă din casă.
Luna august aduce un nou val de evenimente în Constanța și stațiunea Mamaia. Concerte live, festivaluri, spectacole de teatru, competiții sportive, activități pentru copii și seri tematice vor anima litoralul pe tot parcursul lunii, atât în spațiile publice, cât și în cluburi, pe plajă sau în cele mai importante locații culturale. Potrivit Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța, programul este gândit pentru toate generațiile și completează oferta turistică a sezonului estival.
George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța, spune că luna august va aduce unele dintre cele mai importante evenimente ale verii.
„Intrăm în ultima lună de vară, iar destinația Mamaia Constanța este cea pe care toți românii ar trebui să o aleagă pentru vacanța de vară. Luna august promite distracție, voie bună, o mare caldă și un final de sezon spectaculos. Sunt multe evenimente care se vor desfășura pentru publicul larg. Vă așteptăm pe toți la Mamaia, unde muzica ușoară se împletește armonios în cadrul celor două Festivaluri de la Mamaia, unde vom acorda din nou premiile Nostalgia, așa cum v-am obișnuit de doi ani încoace. Totodată, multe locații private organizează propriile evenimente, iar Festivalul SEAStreet vă așteaptă cu multe surprize și în luna august. La Piațeta Cazino vă vor încânta artiști îndrăgiți pe tot parcursul lunii august. Nu lipsesc nici evenimentele pentru pasionații de sport, în afara celor muzicale.”
Pe lângă plajă și viața de noapte, Mamaia și Constanța propun în august un program diversificat, cu evenimente culturale, spectacole, tururi ghidate, activități recreative și manifestări sportive, completate de oferta gastronomică și de atracțiile turistice ale orașului și stațiunii.
Programul principal al lunii august
Stațiunea Mamaia
Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia”
- 21-22 august – zile de concurs, recitaluri și secțiuni omagiale dedicate muzicii ușoare românești;
- 23 august – Gala Festivalului și festivitatea de premiere.
NOSTALGIA Litoral
- 21-22 august – două seri dedicate muzicii anilor '90, 2000 și hiturilor actuale, cu spectacole live, instalații creative și atmosfera specifică festivalului.
Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”
- 26 august – prima seară de cântec și dans popular;
- 27-28 august – spectacole folclorice, recitaluri și gală.
Crazy Beach Club
- 7 august – Dirty Nano
- 14 august – Andrei Niculae
- 21 august – Andi Moisescu
- 28 august – Jo & invitații
Toate evenimentele încep la ora 22:00, iar accesul este gratuit.
LOFT Mamaia
Clubul propune în această vară conceptul Cirque du LOFT, un spectacol inspirat din universul circului contemporan, care îmbină muzica, dansul, acrobația, arta și producțiile vizuale într-o experiență imersivă.
MANO Beach
- 31 iulie - 1 august – Turneul Memorial „Doru Ghimeș”
- 1 august – TOGA Party (ora 21:00)
- 13 august – Stand-up Comedy cu Ionuț Țigănescu și Adi Bobo.
NUBA Beach & Club
- 8 august – Mestiza
-
14-15 august – Dirty Nano și Reznik.
Evenimente în municipiul Constanța
Tururi ghidate gratuite
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța continuă proiectul „Vara la Constanța – Pe străzile mai puțin știute ale orașului”, prin care constănțenii și turiștii pot descoperi poveștile mai puțin cunoscute ale orașului alături de istoricul dr. Cristian Cealera.
Următorul tur ghidat:
- 1 august, ora 10:00
- Punct de întâlnire: Statuia Lupoaica (Lupa Capitolina), Piața Ovidiu.
Programul evenimentelor organizate de Primăria Constanța
1 august
- 19:00 – Weekend de Constanța – Festival Urban în Estetică Steampunk (Parcul Arheologic)
- 19:30 – Ritmul Verii – Balerinele Magice (Parcul Gării)
6 august
- 19:30 – Ritmul Verii – Flaut și pianină – Luchian Alexia (Faleza Cazinoului)
- 19:30 – Ritmul Verii – Muzică acoustic live – Chiriță Georgiana Maria (Parcul Oleg Danovski)
7 august
- 19:30 – Ritmul Verii – Cvartet Pontica (Faleza Cazinoului)
- 19:00 – Weekend de Constanța – Festival Urban în Estetică Steampunk (Parcul Oleg Danovski)
8 august
- 19:00 – Weekend de Constanța – Festival Urban în Estetică Steampunk (Parcul Oleg Danovski)
- 20:30 – MAKEDONISSIMO, proiect muzical internațional semnat de pianistul Simon Trpceski (Esplanada Cazinoului)
9 august
- 19:00 – Ritmul Verii – Trupa „Suflețel” (Parcul Gării)
- 19:30 – Ritmul Verii – Cvartet Pontica (Faleza Cazinoului)
13 august
- 19:30 – Cvartet Regina Maria (Faleza Cazinoului)
- 19:30 – Muzică acoustic live – Chiriță Georgiana Maria (Parcul Gării)
14 august
- 18:30 – Artist instrumentist vioară (Strada Ștefan cel Mare)
- 19:30 – Artist instrumentist vioară (Parcul Oleg Danovski)
- 19:00 – Weekend de Constanța – Festival Urban în Estetică Steampunk (Parcul Tomis II)
15 august
- 20:00 – Weekend de Constanța – Festival Urban în Estetică Steampunk (Parcul Tomis II)
- 19:00 – Statui Vivante (Piața Ovidiu)
- 21:00 – Concert RED SWING (Faleza Cazinoului)
16 august
- 18:00 – Statui Vivante (Statuia Mihai Eminescu)
- 18:30 – Artist instrumentist saxofon (Strada Ștefan cel Mare)
- 19:30 – Artist instrumentist saxofon (Parcul Oleg Danovski)
- 21:00 – Concert Tania Turtureanu (Faleza Cazinoului)
20 august
- 19:30 – Cvartet Regina Maria (Piața Ovidiu)
21 august
- 19:30 – Flaut și pianină – Luchian Alexia (Faleza Cazinoului)
- 19:00 – Weekend de Constanța – Festival Urban în Estetică Steampunk (Parcul Pescarilor)
22 august
- 19:00 – Weekend de Constanța – Festival Urban în Estetică Steampunk (Parcul Pescarilor)
- 20:30 – Eine Kleine Machtmusik – spectacol de teatru coregrafic (Faleza Cazinoului)
23 august
- 19:00 – Trupa „Suflețel” (Parcul Arheologic)
- 18:00 – Statui Vivante (Strada Ștefan cel Mare)
28 august
- 19:00 – Weekend de Constanța – Festival Urban în Estetică Steampunk (Zona Badea Cârțan)
29 august
- 19:00 – Weekend de Constanța – Festival Urban în Estetică Steampunk (Zona Badea Cârțan).
SEAS 2026
Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului continuă în august cu spectacole de teatru, concerte și festivalul SEAStreet.
Program:
- 4 august – Deșteptarea (Teatrul Regina Maria Oradea) și concert Trei Parale;
- 5 august – Supernormali;
- 6 august – Oameni și zei;
- 7 august – Tipografic Majuscul;
- 12 august – Madrigal: ULTRAsunete, la Delfinariu;
- 14-16 august – festivalul de teatru stradal SEAStreet.
Plaja Reyna
Luna august aduce spectacole de stand-up comedy și un eveniment exclusiv dedicat gastronomiei și muzicii.
- 1 august – Stand-up comedy cu Teo;
- 8 august – Stand-up cu Costel și Cosmin Natanticu;
- 15 august – L'Appuntamento Sunset Experience, concept semnat de soprana Irina Baianț, care include live cooking, cină pe plajă, experiențe gastronomice mediteraneene și asiatice, selecții de vinuri, activări de brand și un moment muzical susținut de artistă.
Neversea Beach – Constanța
Neversea Beach continuă în luna august seria de concerte Neversea Nights, un concept care îmbină muzica live cu o componentă socială importantă. Ediția din acest an este asociată campaniei Music for Autism, prin care este dezvoltat primul parc incluziv amplasat pe plajă, dedicat copiilor cu dizabilități. O parte din fondurile generate în cadrul proiectului vor susține activitățile Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Delfinul” Constanța.
Program Neversea Nights
- 1 august – Ștefan Știucă
- 7 august – Andrei Bănuță
- 9 august – Mihai Mărgineanu & Banda
- 14 august – The Motans
- 15 august – Irina Rimes
Organizatorii promit concerte live, apusuri spectaculoase și seri petrecute la malul mării, într-un decor special.
Zoom Beach
1 august
RUN TO SIP x IVATHERM x ZOOM BEACH
O zi dedicată activităților în aer liber, care include transport din București, plajă, goodie bags, activități recreative și un Sunset Run de 3 și 5 kilometri, organizat împreună cu comunitatea Mueve, urmat de Outdoor Cinema.
1-2 august
Aqua Challenge 2026
Ajunsă la ediția a XV-a, competiția este una dintre cele mai importante întreceri de înot în ape deschise din România.
Vor avea loc probe pentru:
- copii;
- amatori;
- sportivi de performanță;
- echipe.
Distanțele de concurs sunt:
- 200 m;
- 500 m;
- 1.500 m;
- 5.000 m;
- ștafetă 3x500 m.
Cinema pe plajă
Cinema Jean Constantin organizează pe parcursul lunilor iulie și august proiecții în aer liber.
Programul lunii august:
- 6 august – O iubire de neuitat
- 13 august – Trăind printre demoni: Ultima spovedanie
- 20 august – Materialiștii
Biletele sunt disponibile exclusiv online.
GTA Party
Petreceri tematice organizate:
- 6 august
- 13 august
- 20 august
- 27 august
Evenimentele încep la ora 20:00.
Grădina de Vară
- 7 august – Bianca Sârbu
- 14 august – Trupa Discoteka (muzică anii '80)
Concertele încep la ora 21:00.
Madrigal
15 august – Madrigal la Răsărit
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va susține un concert la răsăritul soarelui.
- acces: 05:00
- concert: 06:00
16 august – AVE MARIA
Un spectacol dedicat sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, care reunește muzică sacră, proiecții, light design, solo-uri de orgă și pian, alături de actorul Marius Manole și copiii din corurile Cantus Mundi.






Fii primul care comentează acest articol.