Date în premieră de la CNSAS privind dimensiunea Securităţii la finalul regimului comunist: 14.629 de angajaţi. 2.297 erau femei

Date în premieră de la CNSAS privind dimensiunea Securităţii la finalul regimului comunist: 14.629 de angajaţi. 2.297 erau femei

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a făcut luni publice, în premieră, date privind dimensiunea Securităţii la finalul regimului comunist, mai precis la 24 septembrie 1988. Analiza cuprinde întregul aparat, fiind calculată la un total general de 14.629 de angajaţi (obţinut prin însumarea celor 8.760 de angajaţi din aparatul central şi trupele de securitate cu cei 5.869 de angajaţi ai aparatului teritorial), precizează CNSAS. 
În acest total este inclus şi personalul muncitor civil (p.m.c. - aproximativ 1.200 de persoane, fără grad militar). 
"Această categorie de personal era încadrată astfel: muncitori calificaţi şi tehnicieni (în atelierele de producţie şi întreţinere a tehnicii operative speciale - reparaţii echipamente de ascultare, auto, laboratoare foto/chimice), deservire logistică grea (şoferi de transport, personal administrativ pentru clădiri şi depozite, specialişti în telecomunicaţii sau constructori încadraţi direct de minister fără grad militar), gospodării anexe, tipografie (personalul care deservea infrastructura extinsă a Ministerului de Interne de pe întreg teritoriul ţării), activităţi de secretariat (dactilografe, secretare)", informează CNSAS pe pagina de Facebook. 
Din punct de vedere geografic şi operaţional, Departamentul Securităţii Statului era împărţit astfel:
* Aparatul central al DSS (Bucureşti) - 6.023 cadre (41,17% din total) 
Concentra cel mai puternic nucleu informativ, tehnic şi de analiză din ţară. Aici erau rulate marile dosare de spionaj, contraspionaj, filaj centralizat şi interceptări la nivel naţional. 
Marile concentrări de forţe în Bucureşti: Direcţia a IV-a (Contrainformaţii Militare) cu un colos de 1.022 de cadre şi Unitatea Specială "F" (Filaj) cu 745 de cadre. De asemenea, unităţile de elită precum USLA (Unitatea Specială pentru Luptă Antiteroristă) aveau în Capitală sediul şi grosul forţelor (772 de cadre), arată CNSAS. 
* Trupele de Securitate - 2.737 cadre (18,71% din total)
Aceasta reprezenta componenta militarizată (infanterie, pază obiective speciale, intervenţie în caz de revoltă populară). Deşi Comandamentul era localizat în Bucureşti, unităţile (batalioanele şi regimentele de trupe de securitate) erau dislocate strategic pe întreg teritoriul ţării (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Ploieşti etc.) pentru a asigura controlul rapid în caz de criză. 
* Aparatul teritorial (cele 40 de judeţe + S.M.B.) - 5.869 cadre (40,12% din total) 
Asigura controlul informativ direct, "la firul ierbii", pe întreg teritoriul ţării. 
Securitatea Municipiului Bucureşti (S.M.B.): avea un efectiv masiv de 557 de cadre, fiind de departe cea mai mare unitate teritorială din ţară. 
Cele 40 de Inspectorate Judeţene (S.J.): Împărţeau restul de 5.312 cadre. 
Media per judeţ era de aproximativ 132 de cadre, forţele fiind adaptate la importanţa economică şi strategică a regiunii (Constanţa, Timiş şi Prahova depăşeau fiecare 260 de cadre, în timp ce judeţe mai mici precum Ialomiţa, Covasna sau Sălaj abia treceau de 70-80 de cadre). 
Din punct de vedere operativ, exista următoarea pondere a angajaţilor Securităţii: 
* Linia Informaţii Interne 
Direcţia I: Concentra un număr relativ restrâns de cadre, având 103 angajaţi. Centrul acţiona ca nucleu de coordonare, analiză şi sinteză a informaţiilor politice, sociale şi culturale. Menirea Direcţiei I era supravegherea directă a populaţiei sub aspectul conformării ideologice. 
* Linia Contrainformaţii în Sectoarele Economice 
Direcţia II: Înregistra un nucleu centralizat de 152 de angajaţi responsabili de marile obiective economice strategice naţionale şi ministere. În teritoriu asigura supravegherea informativă directă în fabrici, uzine, combinate, IAS-uri şi infrastructură economică regională. 
* Linia Contraspionaj 
Direcţia III: Avea o pondere ridicată în structura centrală, cumulând 213 angajaţi dedicaţi monitorizării reprezentanţelor străine şi reţelelor de spionaj extern. 
* Linia operativă "T" (Interceptări şi ascultări) 
Unitatea Specială "T": Un colos tehnologic de sine stătător la nivel central, operând cu 466 de angajaţi. La nivel executiv cadrele deserveau direct aparatele locale de ascultare a telefoanelor şi control ambiental. 
* Linia operativă "F" (Filaj, observaţie stradală şi investigaţii) 
Unitatea Specială "F": Reprezenta una dintre cele mai mari concentrări logistice de personal din structura centrală a DSS, cu un efectiv de 745 de angajaţi dedicaţi capitalei şi cazurilor de importanţă naţională. 
Cadrele constituiau echipe mobile stradale destinate urmăririi directe a persoanelor considerate periculoase de către regim. 
* Linia operativă "S" (controlul corespondenţei scrise - scrisori, colete, trimiteri poştale interne şi internaţionale) 
Unitatea Specială "S": Figurează cu un volum semnificativ de personal, fiind o activitate intens centralizată în Bucureşti - 356 de angajaţi. În teritoriu activitatea de control al corespondenţei se desfăşura la nivelul fiecărui Inspectorat Judeţean prin birouri sau compartimente speciale "S", de regulă amplasate secret în incinta oficiilor poştale judeţene mari (PTTR). 

În ceea ce priveşte personalul feminin existent în DSS la data de 24 septembrie 1988, CNSAS informează că erau în total 2.297 de femei, reprezentând 15,70% din totalul angajaţilor. 
Acestea erau repartizate astfel:
* Aparat central: 954 femei (reprezentând 15,83% din totalul cadrelor centrale).
* Trupele de Securitate: 254 femei (reprezentând 9,28% din totalul trupelor).
* Structuri teritoriale: 1.089 femei (reprezentând 18,55% din totalul cadrelor din teritoriu). 

În total, în întregul aparat (central, trupe şi teritoriu) existau 22 de femei în funcţii de conducere (11 la centru şi 11 în teritoriu). 

Potrivit efectivelor pe județe, S.J. Constanţa avea 285 cadre (50 femei / 235 bărbaţi) - port strategic, activitate intensă de contraspionaj şi control străini. 

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: