Direcția Servicii Publice anunță actualizarea concesiunilor la cimitirele din Constanța

Direcția Servicii Publice a Primăriei Municipiului Constanța face un apel către toți concesionarii locurilor de înhumare din cimitirele de pe raza municipiului. Cei care au acte sau contracte de concesiune expirate sau care nu au achitat taxa anuală de întreținere a cimitirului sunt rugați să se prezinte de urgență la Serviciul Gestionare Cimitire.

Locația pentru regularizarea actelor este pe strada Ștefan Mihăileanu nr. 10, iar programul de lucru este de luni până joi, între orele 08:30 și 12:00. Este necesar să se efectueze preschimbarea actelor de dare în folosință, a actelor sau contractelor de concesiune, igienizarea locurilor și achitarea taxelor anuale de întreținere a cimitirelor sau a locurilor de veci. Taxele pot fi achitate la Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța.

În caz contrar se vor aplica prevederile:  

  • Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Cimitirelor de pe Raza Municipiului Constanţa, anexa 1 la H.C.L.M. Nr. 69/2010, art. 1; 
  • Legii Nr.102/11.07.2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, art.19; 

În cazul în care concesionarii nu respectă prevederile legii și nu achită taxele anuale de întreținere a cimitirelor sau nu se prezintă la regularizare, pot aplica penalizări conform legislației în vigoare. Acestea pot include amende și alte măsuri disciplinare impuse de autoritățile competente.

Anexăm tabelul conținând actele de dare în folosință, actele/contractele de concesiune, ce urmează a fi încetate, în vederea reconcesionării terenului persoanelor interesate, achitării contravalorii taxei de concesionare și taxei anuale de întreţinere cimitire/locuri de veci:  

Cimitirul Central – taxă anuală de întreţinere neachitată, locuri neîngrijite şi părăsite, acte nepreschimbate: 

Nr. crt.  Nume și prenume                              Adresa   Figură-  Lot 
  1.  Babei Gheorghe  str. Negru Vodă nr. 56, bl. E5, sc. D, ap. 6, Piteşti  F-10225 
  2.  Bordeescu Maria  Str.Sabinelor nr. 19  D-898a 
3.  Borteanu Erinula  str.Dimitrie Bolintineanu nr. 9  K-634 bis 
4.  Brînză Veronica  bd.Tomis nr. 146, bl. TD3A, sc. B, ap. 44  E-9083a 
5.  Călin Gheorghe  Al. Mălinului nr. 7, bl. B 4, sc. B, ap. 21  M-17406 
6.  Caracaş Eugenia  str. Ecaterina Varga nr. 38  L-161 bis 
 7.  Cuzum Constantina  Şos Giurgiului nr. 119, bl. 11,sc. 5, ap. 167, Bucureşti  F-10187 
 8.  Dinică Maria  Str. Anghel Saligny nr. 17  K-635 
 9.  Duralia Lina,  str. I.C.Brătianu nr. 41  M-453 
10.  Georgescu Vasile  str. Mircea cel Bătrân nr. 13  B-459-460 
11.  Griza Anastasia  str. Ştefan cel Mare nr. 5 bis  E-18 
12.  Iancu Niculae  str. Veteranilor nr. 23, bl. B4, sc. 3, ap. 40, Bucureşti  E-7786 
13.  Pavel Margareta  Sat Piscu Sadovei nr. 255, com. Sadova , jud. Dolj  E-7786 
14.  Iliescu Gherghina  Ale. Hortensiei nr. 16, bl. X2, ap. 36  G-336 a 
15.  Olteniceanu Dumitru şi Olteniceanu Marian  Str. Plantelor nr. 26  F-443 bis 
16.  Paraschivescu Sandu  str. Dorobanţi nr. 29A  D-194 bis 
17.  Pop Ghiorghe  str. Ion Corvin nr. 26  D-181 
18.  Topală Iulia  Ale. Zmeurei nr. 8, bl. U5, sc. A, ap. 6  E-6907 
19.  Topală Gheorghe  Ale. Zmeurei nr. 8, bl. U5, sc. A, ap. 6  D-5838 
20.  Voiculescu Veronica  Str. Nicolae Iorga nr. 28 B, bl. D2, ap. 1  D-5373 
21.  Vişan Dumitru  str. Banu Mihalcea nr. 77  E-123 
Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: