Distracție și momente de neuitat în ultimul weekend de vară. NOSTALGIA vine la mare
Mare, soare, muzică, prieteni și petreceri până la răsărit – sunt ingredientele pentru o seară de vară de neuitat. Și ce poate fi mai frumos decât să-ți retrăiești copilăria și tinerețea pe o plajă, dansând și fredonând înconjurat de prieteni?
Nostalgia Retro/Disco/Future vine la mare, în ultimul weeked de vară și promite distracție până în zori. Vino pe 25 și 26 august, pe plaja La Cucaracha, din Mamaia și bucură-te de cea mai tare petrecere a verii. Fenomenul Nostalgia s-a născut în București, ca o petrecere în Interbelic, devenind în doar câțiva ani un adevărat fenomen.
Îmi amintesc cât de încântată am fost când am descoperit întâmplător sute de tineri care dansau pe Calea Victoriei, în Capitală, pe refrenele cu care am crescut. De atunci, nu am ratat niciun eveniment, fie că a fost în București sau pe plajă, la Constanța. Participând la fiecare eveniment, am remarcat și organizarea din ce în ce mai bună, care s-a văzut prin numărul de baruri și de toalete suplimentate, de la ediție la ediție, sau varietatea zonelor cu mâncare, pentru toate gusturile.
Nostalgia este mai mult decât un eveniment, este emoție pură! De la primele petreceri din Interbelic, până la amploarea din ultimul an, Nostalgia a reunit suflete de toate vârstele, conectate într-o energie unică. Decorurile retro au transformat petrecerea într-o fabrică de amintiri.
Străini care încing hore toată noaptea în Cartierul Șucar, rebeli care simt fiecare beat în cartierul hip-hop, zona latino în care îți poți exersa mișcările din șold sunt doar câteva dintre experiențele pe care Nostalgia le-a oferit în 2023, în București.
Decorurile gândite până la cel mai mic detaliu te poartă în timp, iar tu vei imortaliza momente în fotografii de neuitat.
Și pentru a se încheia vara cum se cuvine, echipa Nostalgia promite seri pline de emoție și pe litoral. Așa că vino să te îndrăgostești Vara asta într-O secundă, să admiri Superfemei pentru că, nu-i așa, Așa-s Băieții , să simți ce înseamnă să fii Liberă la Mare și să retrăiești Amintirile copilăriei. Garantat vei avea O seară perfectă în care te vei simți Ca la 20 de ani!







Fii primul care comentează acest articol.