Farul Constanța a învins pe UTA și rămâne lider în SuperLigă

Cu un om mai puțin pe teren, Farul Constanța a reușit să câștige jocul cu UTA, după ce arădenii au ratat și un penalty.

Farul a obținut al optulea succes stagional după 2-0 cu UTA pe teren propriu și continuă să conducă în clasamentul din Superligă.

Un meci pe care Farul l-a început perfect, a deschis scorul în min. 19 din penalty, prin Alibec și a condus în continuare ostilitățile până la pauză.

Partea secundă a început cu un penalty pentru UTA, în min. 52, fază la care Corinus a văzut cartonașul roșu, însă Postolachi a executat peste poartă lovitura de la 11m. Chiar și cu un jucător în plus, UTA nu a putut desface apărarea Farului, care a continuat însă să pună multe probleme în atac prin Alibec sau Doukoure.

Schimbările au oferit și mai multă siguranță constănțenilor, Casap, Banu – la debut în campionat, Borza și Morar evoluând excelent și contribuind la reușita din final a lui Casap care a stabilit scorul final, 2-0.

Grație acestui succes, Farul a acumulat 27 de puncte și ocupă prima poziție în clasament (golaveraj 24-10). De cealaltă parte, UTA rămâne cu 15 puncte și se află pe locul 9 (golaveraj 11-15).

Au evoluat echipele:

Farul: Aioani – Sîrbu, Larie, Corinus, Kiki – Artean, Băluţă, Grameni (Casap min. 69) – Doucoure (Banu min. 82), Alibec (Morar min. 82), L. Munteanu (Borza min. 59). Antrenor: Gică Hagi.

UTA: Iacob – Vukcevic, Benga, Chindriş, Dobrescu – Anton (Keşeru min. 81), Şteau (Negoescu min. 75), Batha – Jobello (Ubbink min. 75), Postolachi (Ademi min. 81), Otele (Stahl min. 81). Antrenor: Ilie Poenaru.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: