Gândaci, mizerie și alimente păstrate la temperaturi necorespunzătoare. Amenzi de 269.000 de lei, după controalele CJPC Constanța
Nereguli serioase au fost descoperite de comisarii pentru Protecția Consumatorilor în restaurante, fast-food-uri și magazine alimentare din județul Constanța. În numai cinci zile au fost verificați 70 de operatori economici și au fost aplicate amenzi în valoare totală de 269.000 de lei. Printre problemele găsite se numără prezența gândacilor și a altor insecte, spații și echipamente murdare, alimente păstrate la temperaturi necorespunzătoare și produse fără informațiile obligatorii în limba română.
Șapte comisari ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat, în perioada 21–25 septembrie 2026, controale la 70 de operatori economici din județ.
În urma verificărilor au fost aplicate amenzi în valoare totală de 269.000 de lei. Totodată, inspectorii au oprit definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de 29.517 lei, iar în cazul a cinci operatori economici a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor.
Gândaci, grăsime și echipamente neigienizate în unități de alimentație publică
În restaurantele și unitățile de tip fast-food verificate, comisarii au descoperit probleme privind igiena spațiilor în care erau preparate alimentele, modul de păstrare a produselor, starea echipamentelor și temperaturile la care era ținută mâncarea.
În unele cazuri, spațiile și echipamentele nu erau igienizate și prezentau acumulări de murdărie și depuneri de grăsime. În spațiile de depozitare a fost constatată inclusiv prezența gândacilor.
Probleme au fost găsite și la echipamentele frigorifice. Unele aveau elemente deteriorate, grilaje ruginite, vopsea exfoliată și chedere rupte și neigienizate.
Comisarii au identificat și ustensile necorespunzătoare, precum și recipiente din plastic deformate sau topite, considerate improprii pentru utilizarea la prepararea alimentelor.
Sosuri, brânzeturi și mezeluri, ținute la temperaturi prea ridicate
Nereguli au fost constatate și în ceea ce privește temperaturile de păstrare a alimentelor.
Unele sosuri erau ținute la aproximativ 13 grade Celsius, iar brânzeturile și mezelurile folosite la prepararea produselor de tip pizza erau păstrate la temperaturi cuprinse între 13 și 17 grade Celsius.
Masa caldă destinată păstrării produselor de pizza nu funcționa, în timp ce carnea de shaorma deja preparată și o parte dintre sosuri erau păstrate la temperatura ambientală.
Inspectorii au constatat și schimbarea stării termice a pieptului de pui destinat preparării produselor de tip shaorma, din produs refrigerat în produs congelat. Produsele respective nu aveau elemente de identificare și caracterizare și nici etichetă martor.
Într-un spațiu destinat preparării alimentelor exista o singură chiuvetă, fără să fie asigurat un flux tehnologic corespunzător.
Pentru problemele constatate au fost luate măsurile prevăzute de lege, inclusiv, acolo unde a fost cazul, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor.
Insecte vii și moarte, găsite sub lăzile cu înghețată
Nereguli au fost descoperite și în magazinele alimentare verificate.
Comisarii CJPC Constanța au găsit spații neigienizate, rafturi și vitrine frigorifice cu murdărie, praf și impurități, dar și pardoseli murdare și deteriorate, cu rosturi în care se acumulase mizerie.
În unele spații, tavanele prezentau infiltrații de apă și goluri în care se acumulaseră pânze de păianjen.
Sub lăzile frigorifice în care era depozitată înghețata destinată vânzării au fost găsite insecte de infestare, atât vii, cât și moarte.
Au fost identificate și vitrine frigorifice deteriorate, sisteme de ventilație cu praf și impurități, precum și rafturi pentru legume care aveau porțiuni ruginite și stratul protector exfoliat. Cablurile și firele echipamentelor frigorifice erau, în unele cazuri, neorganizate, nefixate și acoperite de praf.
Carne, mezeluri și ouă păstrate în condiții necorespunzătoare
În cazul alimentelor perisabile, inspectorii au identificat produse din carne, mezeluri și alte alimente păstrate și expuse la temperaturi care nu respectau indicațiile producătorilor.
În unele unități lipseau și fișele prin care trebuie monitorizate și verificate temperaturile echipamentelor frigorifice.
Au fost găsite și ouă păstrate la temperaturi necorespunzătoare față de condițiile declarate, lăzi frigorifice cu acumulări de gheață și produse congelate care prezentau modificări superficiale specifice arsurii de congelare.
Produse fără informații în limba română și scutece vândute la bucată
Comisarii au descoperit și produse lactate expuse pe același raft cu produse care conțineau grăsimi sau proteine de altă origine decât cea lactată, fără ca acestea să fie delimitate și separate și fără o informare distinctă pentru consumatori.
La comercializare au fost găsite alimente, detergenți și produse cosmetice care nu aveau traduse în limba română informațiile de identificare și caracterizare.
În sectorul de legume și fructe, pentru unele produse nu erau afișate informații privind țara de origine sau proveniență și categoria ori clasa de calitate.
O altă neregulă constatată a fost vânzarea la bucată a scutecelor pentru copii, scoase din ambalaje colective desfăcute sau deteriorate, fără să fie protejate corespunzător împotriva contaminării. Scutecele respective au fost retrase de la comercializare.
În urma controalelor, operatorii economici au fost sancționați, iar comisarii au dispus, în funcție de neregulile găsite, remedierea problemelor, oprirea definitivă de la vânzare a produselor neconforme sau oprirea temporară a activității până la îndeplinirea condițiilor legale.
CJPC Constanța anunță că va continua acțiunile de control în județ pentru verificarea respectării drepturilor consumatorilor și a condițiilor de siguranță și conformitate a produselor și serviciilor.






Fii primul care comentează acest articol.