Grupare acuzată de trafic de droguri, coordonată din penitenciar. Șase persoane au fost arestate preventiv
O grupare de criminalitate organizată, specializată în
trafic de droguri de mare risc și operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive,
ar fi fost coordonată dintr-un penitenciar de un bărbat în vârstă de 35 de ani.
Șase persoane cercetate în acest dosar au fost arestate preventiv.
Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost constituită în
februarie 2026 de bărbatul încarcerat, o femeie din familia acestuia și un alt
bărbat. Ulterior, alte două persoane ar fi aderat la structura infracțională.
DIICOT susține că gruparea ar fi funcționat după un sistem
piramidal. Liderul ar fi coordonat activitatea din penitenciar, stabilind modul
de operare și felul în care urmau să fie împărțiți banii obținuți din vânzarea
substanțelor.
Femeia ar fi comandat drogurile din străinătate și le-ar fi
achitat cu monede virtuale. Substanțele ar fi fost introduse în România prin
firme de curierat. Aceasta s-ar fi ocupat și de procurarea ceaiului de nalbă
mare, despre care anchetatorii afirmă că era utilizat la prepararea drogurilor
și a produselor psihoactive.
Un bărbat de 27 de ani ar fi urmărit livrarea coletelor, ar
fi participat la prepararea substanțelor pentru comercializarea stradală și
i-ar fi asigurat protecția femeii.
Un alt membru al grupării, în vârstă de 33 de ani, ar fi preluat
coletele, le-ar fi depozitat și ar fi vândut substanțele, primind un procent
din sumele încasate. Ancheta îl vizează și pe un bărbat de 31 de ani,
subcontractant al unei firme de curierat, care ar fi urmărit traseul coletelor
și ar fi facilitat predarea lor în schimbul unor sume de bani.
Membrii grupării ar fi comercializat droguri de mare risc și
substanțe psihoactive în județul Constanța și ar fi furnizat astfel de produse
unui bărbat de 47 de ani.
În august, liderul grupării și femeia ar fi comandat din
Olanda mai multe substanțe pulverulente, introduse în țară prin intermediul
unei firme internaționale de curierat.
Pe 20 august, polițiștii au organizat o acțiune de prindere
în flagrant. Bărbatul de 33 de ani ar fi fost surprins în timp ce îi preda
femeii un colet care conținea aproximativ 250 de grame de droguri de mare risc.
Ulterior, anchetatorii au efectuat opt percheziții în
municipiul Constanța, în alte două localități din județ și în penitenciarul în
care se afla presupusul lider. Au fost ridicate aproximativ 300 de grame de
ADB-BUTINACA, o parte deja porționată și ambalată pentru vânzare, substanțe
folosite la prepararea drogurilor, obiecte cu urme de substanță și sume de bani
în lei și lire turcești.
Pe 21 august, Tribunalul Constanța a dispus arestarea
preventivă a celor șase inculpați. Aceștia sunt cercetați pentru constituirea
unui grup infracțional organizat, trafic internațional și intern de droguri de
mare risc, precum și operațiuni ilegale cu produse susceptibile de a avea
efecte psihoactive.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție
până la pronunțarea unei hotărâri definitive.






Fii primul care comentează acest articol.