Înainte să ajungă în viitorul parc IULIUS, arborii din pepiniera de la Lazu trec încă un test al verii

Într-o vară în care Constanța este una dintre destinațiile de vacanță, la doar câțiva kilometri de oraș, peste 1.100 de arbori maturi trec printr-un altfel de sezon. Nu sunt într-un parc și nici într-o grădină, ci într-o pepinieră unde căldura, vântul și perioadele de secetă îi ajută pe specialiști să vadă cum se adaptează aceste specii la clima de la malul mării.

În localitatea Lazu, pe aproximativ 8 hectare, compania IULIUS pregătește arborii care vor ajunge în viitoarele spații verzi ale proiectului propus pentru 38 de hectare din fosta platformă de nord a Oil Terminal. Acolo se află prima pepinieră dendrologică privată din Dobrogea, iar arborii sunt deja suficient de mari pentru ca schimbarea să poată fi observată de la un sezon la altul. Temperaturile ridicate, lipsa precipitațiilor și vântul specific zonei oferă condiții reale în care poate fi evaluată capacitatea de adaptare a speciilor.

„Continuă procesul de adaptare și dezvoltare a arborilor din pepinieră, iar această perioadă ne oferă ocazia să observăm comportamentul diferitelor specii în condițiile specifice de la malul mării. În ansamblu, speciile de arbori de aici sunt aceleași cu cele utilizate în celelalte pepiniere și grădini IULIUS, dar cu toate acestea anumite specii se adaptează mult mai bine aici decât în celelalte proiecte. Un exemplu este Celtis australis (sămbovina), specie întâlnită în mod natural în Dobrogea, dar și carpenul și dudul”, explică George Rusu, inginer horticol în cadrul IULIUS.

Speciile care se adaptează cel mai ușor la clima de la Constanța

În pepiniera IULIUS se află în prezent peste 1.100 de arbori maturi, iar numărul lor urmează să ajungă treptat la aproximativ 2.000. Printre ei sunt castani, platani, arborele lalea, de gumă, de fier, de mătase, magnolii, cireși și salcâmi japonezi, pruni roșii, cedri, chiparos de baltă. Lista nu a fost stabilită doar după criterii estetice. Pentru un viitor parc din Constanța contează în primul rând modul în care arborii pot face față climatului local.

Arborii sunt plantați folosind tehnologia „air-pot”, care permite transplantarea lor în orice anotimp și favorizează dezvoltarea sistemului radicular. Un sistem automatizat de irigații asigură necesarul de apă, iar arborii beneficiază de tratamente fitosanitare, fertilizări și tăieri de întreținere.

În pepinieră nu sunt crescuți puieți care vor avea nevoie de zeci de ani pentru a deveni arbori maturi. Multe din exemplarele de la Lazu au deja dimensiuni impresionante, iar în aproximativ un an și jumătate de la înființarea pepinierei, arborii maturi aduși din Italia au continuat să se dezvolte, inclusiv în ceea ce privește circumferința trunchiurilor. Dimensiunile lor vor permite formarea mai rapidă a unui peisaj matur și vor contribui la crearea unor zone de umbră încă din primul an.

Ce se va întâmpla pe cele 38 de hectare de la Oil Terminal

Pepiniera de la Lazu este una dintre etapele pregătitoare pentru proiectul IULIUS propus pentru cele 38 de hectare ale platformei de nord a Oil Terminal. Planul companiei vizează un ansamblu urbanistic de tip „oraș în oraș”, cu funcțiuni care includ un parc și o grădină botanică, spații culturale și educaționale, retail, servicii de utilitate publică, entertainment și edutainment, facilități sportive și de recreere, dar și clădiri de birouri.

 

Spațiile verzi sunt una dintre componentele centrale ale proiectului. O parte dintre arborii care se află acum la Lazu sunt pregătiți tocmai pentru a ajunge în aceste viitoare amenajări.

Un model folosit de IULIUS la Iași, Timișoara și Cluj-Napoca

Pregătirea arborilor înainte de amenajarea propriu-zisă a unui parc nu este o premieră pentru compania IULIUS.

La Palas Iași, grădina se întinde pe 50.000 de metri pătrați și are aproximativ 1.000 de copaci și 50.000 de arbuști. La Iulius Town Timișoara, Iulius Gardens are peste 1.400 de arbori de talie mare, 10.000 de arbuști și 55.000 de metri pătrați de spațiu verde. În Cluj-Napoca, Iulius Parc are aproximativ 18.000 de arbori și peste 10.000 de metri pătrați de gazon. Pentru proiectul RIVUS, aflat acum în dezvoltare, aproximativ 700 de arbori maturi sunt, la rândul lor, aclimatizați într-o pepinieră a USAMV Cluj-Napoca, înainte de a fi transplantați într-un parc de peste 5 hectare.

În total, IULIUS a transformat peste 180.000 de metri pătrați în parcuri și grădini urbane, iar spațiile verzi ajung până la 46% din suprafața proiectelor. Acestea reunesc peste 80.000 de arbori maturi și arbuști.

Povestea viitorului parc IULIUS din Constanța începe, așadar, la Lazu, înainte ca acesta să existe pe hărțile orașului. Arborii care ar urma să-i dea formă cresc deja și trec, sezon după sezon, prin testul climatului dobrogean.



Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: