Lucrările la Stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanța încep oficial pe 1 octombrie
Lucrările propriu-zise la noul Stadion „Gheorghe Hagi” din Constanța au primit ordin de începere cu 1 octombrie 2026. Anunțul a fost făcut marți, 29 septembrie, de primarul Vergil Chițac, înaintea ședinței Consiliului Local. Edilul spune că a primit confirmarea de la conducerea Companiei Naționale de Investiții.
Lucrările la Stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanța intră, de la 1 octombrie, în etapa de execuție propriu-zisă, potrivit primarului Vergil Chițac.
Edilul a făcut anunțul marți, 29 septembrie 2026, înainte de începerea ședinței Consiliului Local Constanța și a precizat că a primit un mesaj în acest sens de la Manuela Pătrășcoiu, directorul Companiei Naționale de Investiții.
„Am primit un mesaj de la doamna Manuela Pătrășcoiu, directorul Companiei Naționale de Investiții, în care mi-a zis că de la 1 octombrie se dă ordinul oficial pentru începerea lucrărilor la stadionul Gheorghe Hagi. Acolo noi am mai făcut între timp niște lucrări ce erau necesare, inclusiv forarea piloților, dar lucrările propriu-zise vor primi ordin de lucru începând cu data de 1 octombrie”, a declarat primarul Vergil Chițac.






Fii primul care comentează acest articol.