Meci amical pentru echipa masculină de baschet CS Municipal Constanța
Formația masculină de baschet CSM Constanța continuă seria meciurilor amicale și întâlnește azi, de la ora 15.00, la Sala Sporturilor din Constanța, una dintre echipele prezente în prima ligă din Bulgaria, Shumen Basketball.
Este unul dintre ultimele meciuri de verificare pentru echipa de pe litoral, având în vedere că pentru gruparea constănțeană va urma startul oficial în noua stagiune a Ligii Naționale masculine de baschet.
Competiția internă de anul acesta are un nou format. Liga Națională masculină de baschet are două conferințe.
În conferința A evoluează echipele: CS Rapid București; CS Municipal Târgu Mureș; BC CSU Sibiu; FC Argeș Pitești; CS Municipal Târgu Jiu; CSM VSKC Miercurea Ciuc; ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca; CSM Baschet Petrolul Ploiesti; SCMU Craiova.
În Conferinta B evoluează echipele: SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara; CS Dinamo București; CS Municipal Galați; CS Municipal 2007 Focșani ; CSM CSU Oradea; CSA Steaua București; CSM ABC Athletic Constanța;ABC Laguna București; CSO Voluntari.
Primul meci oficial în noua stagiune a echipei CSM ABC Athletic Constanța va fi pe 15 octombrie, acasă, cu CS Municipal Galați.



Fii primul care comentează acest articol.