Microbuze electrice pentru încă cinci localități din județul Constanța

Cinci localități din județul Constanța – Saligny, Grădina, Bărăganu, Hârșova și Saraiu – au primit microbuze electrice destinate transportului elevilor, printr-un proiect finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Vehiculele au fost predate astăzi, în baza unui protocol semnat între Consiliul Județean Constanța și reprezentanții administrațiilor locale. Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat primarii din Grădina, Bărăganu și Saraiu, viceprimarul din Saligny, precum și un reprezentant al Primăriei Hârșova.

Potrivit autorităților județene, microbuzele vor fi folosite pentru transportul elevilor din zone greu accesibile și au ca obiectiv atât îmbunătățirea siguranței și confortului copiilor, cât și reducerea emisiilor poluante.

Livrările fac parte dintr-un program mai amplu, derulat pe parcursul anului 2025, care a inclus până acum zeci de microbuze distribuite către mai multe comunități din județ.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: