Nereguli pe litoral, în plin sezon. Amenzi de peste 368.000 de lei și unități închise

Inspectorii ANSVSA au verificat 189 de unități într-o singură săptămână. Peste 200 de kilograme de alimente au fost retrase, iar în nouă cazuri activitatea a fost suspendată sau interzisă.

Inspectorii sanitar-veterinari au aplicat amenzi în valoare totală de 368.200 de lei, în urma controalelor desfășurate în perioada 3–9 august în unitățile de alimentație publică și magazinele de pe litoral.

Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), au fost verificate 189 de unități, în cadrul Comandamentului Estival Regional 2026.

Controalele au vizat 125 de unități de alimentație publică, șapte pizzerii, o cofetărie, 15 laboratoare de cofetărie și patiserie, un supermarket, 23 de magazine alimentare și 17 unități de comercializare a produselor alimentare.

În urma verificărilor, inspectorii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 368.200 de lei, precum și un avertisment. În cinci cazuri a fost dispusă suspendarea activității, iar în alte patru cazuri, interzicerea activității.

Totodată, inspectorii au reținut 206,825 kilograme de produse alimentare, care au fost trimise spre neutralizare.

Printre principalele probleme descoperite s-au numărat întreținerea necorespunzătoare a spațiilor în care sunt preparate, depozitate sau vândute alimentele, precum și deficiențe privind instalațiile, utilajele și ustensilele de lucru.

Au fost constatate și nereguli în manipularea alimentelor, dar și în ceea ce privește ambalarea și etichetarea produselor. În unele cazuri, alimentele erau comercializate fără etichetele prevăzute de legislație.

Inspectorii au mai identificat produse vândute direct consumatorilor în spații necorespunzătoare sau neaprobate sanitar-veterinar, precum și situații în care nu erau respectate condițiile de igienă sau regulile privind depozitarea alimentelor.


Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: