Papa Francisc va fi externat zilele următoare

Papa Francisc va fi externat zilele următoare

Biroul de presă al Vaticanului a anunțat printr-un comunicat că Papa Francisc va fi externat din spitalul Gemelli, din Roma, în următoarele zile.

Vă reamintim că suveranul pontif a fost supus săptămâna trecută unei intervenţii chirugicale pentru o hernie abdominală. Vaticanul a transmis că medicii susțin că recuperarea a decurs normal.

„Sfântul Părinte s-a odihnit bine pe parcursul nopţii. Personalul medical raportează că evoluţia clinică se derulează normal, fără complicaţii şi preconizează aşadar o externare în următoarele zile”, a transmis şeful serviciului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, conform AFP.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: