Paradă moto în Venus. Sute de motocicliști au defilat pe două roți

Paradă moto în Venus. Sute de motocicliști au defilat pe două roți

Uniți de aceeași pasiune, cea pentru motoare, sute de motocicliști au participat, sâmbătă, 15 iunie, la o paradă ce a avut loc în stațiunea Venus. Polițiștii au luat măsuri pentru buna desfășurare a acesteia, dar și de informare a motocicliștilor, informează Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Constanța.

Potrivit sursei citate, polițiștii au asigurat deplasarea în siguranță a coloanei de motocicliști, care a parcurs un traseu de aproximativ 16 kilometri, spre sudul litoralululi, oferind celor prezenți un spectacol impresionant.

De asemenea, au luat măsuri pentru fluidizarea traficului și au desfășurat acțiuni de informare a motocicliștilor, pentru a preveni accidentele rutiere în care aceștia ar putea fi implicați.

Evenimentul a fost organizat cu prilejul unui festival de muzică rock ce s-a desfășurat în stațiunea Venus.

Pentru ca spectacolul să rămână o amintire plăcută pentru toți participanții, polițiștii au fost prezenți printre aceștia, pentru a preveni incidentele neplăcute și pentru a-i sfătui cum să se ferească de pericole

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: