Peste 5.700 de persoane au fost salvate de echipajele ISU „Dobrogea”, anul trecut

„Bună ziua, pompierii suntem!“ s-a auzit în Dispeceratul ISU „Dobrogea“ de aproximativ 23.000 de ori în decursul anului anterior. În medie, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU) au fost recepționate 62,5 apeluri zilnic, o medie în creștere față de anul 2021, când au fost recepționate 57,95 apeluri pe zi.

Echipajele de salvatori din cadrul ISU „Dobrogea“ au executat 26.626 intervenții și au salvat 5.769 persoane, dintre care 5.194 adulți și 575 copii. Au fost asistate medical 18.507 persoane – 16.315 adulți și 2.192 copii. În timpul misiunilor executate, pompierii militari constănțeni au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de peste 325,6 milioane lei.

De asemenea, pompierii militari au intervenit pentru stingerea și înlăturarea efectelor negative a 686 incendii, față de 682 în decursul anului 2021. Printre principalele cauze ale izbucnirii incendiilor au fost: instalațiile ori aparatele electrice defecete aflate sub tensiune – 181 situații, fumatul – 123 situații și coșurile ori burlanele de fum cu defecțiuni – 40 situații.

„Echipajele SMURD, descarcerare, terapie intensivă mobilă și autospecialele pentru transport personal și victime multiple au executat 19.013 misiuni, media zilnică fiind de 52 intervenții. Au fost asistate 18.507 persoane, 372 aflate în stop cardio-respirator”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”.

Peste 50 de persoane au fost salvate de la înec

În decursul anului anterior, s-au înregistrat 87 accidente prin submersie (76 adulți și 11 copii). Pompierii militari au salvat de la înec 54 persoane (44 adulți și 10 copii); din păcate, a fost declarat decesul în cazul a 33 persoane (32 adulți și un copil). În perioada analizată, scafandrii din cadrul Centrului de Antrenament al Scafandrilor de Intervenţie au participat la 37 misiuni de căutare și/sau recuperare a unor persoane posibil înecate pe raza judeţului Constanţa și a trei persoane pe raza altor județe. Din totalul celor 37 intervenţii, 24 au fost în Marea Neagră zona staţiunii Mamaia, localitățile Corbu, Eforie Nord, Costinești şi  Mangalia, iar alte 13, în Dunăre: 5, în zona localițăților Dunăreni, Cochirleni (jud. Constanța), Bordușani (jud. Ialomița), Frecăței (jud. Brăila), Băndoiu (jud. Brăila); 4 în Canalul Dunăre-Marea Neagră în  zona localităților Murfatlar,  Medgidia și 4 în lacuri, canale de irigare: în  zona localităților Hațeg, Strunga, Luminița și Corbu.

Nu în ultimul rând, au fost transmise 25 mesaje RO-ALERT și 321 informări și atenționări/avertizări hidrometeorologice. 

„Cetăţenii, în slujba cărora ne aflăm aşteaptă performanţă şi profesionalism şi, de aceea, este nevoie de flexibilitate şi de deschidere pentru adaptarea serviciilor oferite la nevoile reale ale societăţii. Mulţumim celor care cred în noi şi sperăm că rezultatele muncii noastre vor fi pe măsura așteptărilor“, a declarat inspectorul șef al ISU „Dobrogea”, a declarat colonel dr.ing, Mihail-Cristian Amarandei. 

Distribuie: