Primăria Medgidia pregătește vânzarea a peste 800 de loturi de teren pentru locuințe în Valea Dacilor

Primăria Medgidia anunță lansarea unui proiect imobiliar în localitatea Valea Dacilor, unde vor fi scoase la vânzare peste 800 de loturi de teren destinate construirii de locuințe. Potrivit administrației locale, proiectul urmărește dezvoltarea unei noi zone rezidențiale, cu infrastructură și utilități.

Conform Primăriei Medgidia, fiecare lot va avea o suprafață de cel puțin 500 de metri pătrați, iar cumpărătorii vor putea achiziționa unul sau mai multe terenuri, cu plata integrală sau în rate.

Administrația locală susține că viitoarea zonă rezidențială va beneficia de acces rapid la autostradă, la aproximativ cinci minute, precum și de acces facil către instituții publice și centre comerciale. Totodată, reprezentanții Primăriei afirmă că terenurile sunt amplasate într-o zonă fără risc de inundații sau viituri.

Printre facilitățile anunțate se numără și punerea la dispoziția cumpărătorilor, în mod gratuit, a peste 15 proiecte de case, pentru cei care achiziționează loturi până la sfârșitul anului 2026.

Primăria precizează că lucrările pentru aducerea utilităților până la limita proprietăților – apă, canalizare, energie electrică, gaze și internet – vor fi realizate de administrația locală, fără costuri pentru beneficiari.

Reprezentanții administrației locale spun că proiectul are ca obiectiv dezvoltarea unei noi comunități și susțin că investiția poate reprezenta o oportunitate pentru persoanele care doresc să își construiască o locuință în zonă.

Persoanele interesate vor putea consulta documentația privind procedura de vânzare și condițiile de participare pe site-ul Primăriei Medgidia, precum și la sediile instituției din strada Decebal nr. 35 și strada Republicii nr. 36B.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: