Rusia anunță că primește „voluntari” sirieni să lupte de partea sa în Ucraina

Rusia anunță că primește „voluntari” sirieni să lupte de partea sa în Ucraina

La scurt timp după ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a aprobat ideea de a trimite voluntari în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că ministrul apărării, Serghei Şoigu, informase că s-au oferit deja voluntari din Orientul Mijlociu, în special din Siria. Peskov a precizat că nu se pune problema trimiterii unor voluntari ruşi.

Liderul de la Kremlin a apreciat că astfel de măsuri sunt justificate, deoarece „sponsorii occidentali ai regimului ucrainean nici măcar nu se feresc” şi acţionează pe faţă pentru a aduna „mercenari din întreaga lume, pentru a-i trimite în Ucraina”.

Guvernul de la Kiev a anunţat crearea unei legiuni străine de voluntari, integrate în armata ucraineană, pentru apărarea teritoriului invadat de Rusia.

AFP reaminteşte însă și că Rusia a susţinut militar regimul de la Damasc în lupta cu forţele opoziţiei şi ale jihadiştilor, începând din toamna lui 2015, ajutându-l pe preşedintele Bashar al-Assad să păstreze controlul asupra unei mari părţi din Siria. 

Sursa: Agerpres

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: