Sezonul estival este, oficial, deschis! 80.000 de turiști, așteptați de 1 Mai pe litoral
Oficial, s-a deschis sezonul estival. Evenimentul a fost marcat cu o conferință de presă, la un hotel din Eforie Nord. Așteptările operatorilor din turism sunt mari. 80.000 de oaspeți ar trebui să primească litoralul, în minivacanța de 1Mai.
Doar la Costinești sunt așteptați aproximativ 50.000 de turiști. Conform operatorilor din turism, stațiunile din Sudul litoralului iau fața, în acest an, „vedetei” Mamaia.
„La Costinești de 1 Mai va fi organizat într-un format mult mai mare festivalul Beach Please. Vor fi prezenți undeva la 50.000 de oameni din spusele organizatorilor. Totodată va avea loc și Festivalul Rock Fest. Pregătirile pentru sezonul estival sunt pe ultima sută de metri, iar Costineștiul va fi pregătit 100%”, a spus Ilie Marinel, vicepreședintele Asociației Patronale Costinești:
„În topul stațiunilor preferate de turiști pentru minivacanța de 1 Mai se află Costinești când este vorba de tarife, pe locul 2 fiind stațiunea Olimp, Mamaia situându-se pe locul 3. Nu știu dacă stațiunea mai este regina litoralului românesc. Iată că se întâmplă și dezvoltarea stațiunii Costinești. Un eveniment precum Beach Please dezvoltă turismul din stațiune”, a afirmat Corina Martin.
Stațiunea Eforie, este, de asemenea, pe lista preferințelor turiștilor.
„Eforie este o stațiune preferată de turiști, așteptările sunt mari pentru sezonul ce urmează. Rezervările au crezut cu 15% de anul trecut. Plaja s a extins și în Eforie Sud, tot Eforie Sud-ul are și pista de bicicletă și faleza modernizată. Tarifele au crescut cu 10-15%. În jurul datei 1 mai am informații ca majoritatea locațiilor se vor deschide în această vacanță, tarifele pot ajunge la 500-600 lei la regim de 4-5 stele cu mic dejun inclus. Atracțiile din Eforie sunt restaurantele pescărești preferate de turiști, avem un centru de scufundări. Eforie continuă pe proiectul «Eforie Colorat». Încercăm să oferim și altceva turiștilor în afară de manele“, a precizat George Lică, președintele Asociatiei Patronale Eforia Turistică.
Și la capitolul tarife s-a schimbat ierarhia stațiunilor.La Costinești, tarifele vor porni de 340 lei de persoană. Venus e pe locul doi, cu 170 de lei ca preț de pornire.
Mamaia este pe locul trei, cu un tarif de 160 RON de persoană pentru două nopți, dar prețurile urcă până la peste 2000 lei. Eforie e pe locul 4, cu un tarif de 150 lei.






Fii primul care comentează acest articol.