Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală la „Madrid Open”
Constănțeanca Simona Halep și -a continuat evoluția bună și în disputa cu americanca Coco Gauff. Cu același joc solid și precis, românca a câștigat confruntarea cu jucătoarea de peste ocean în două acte.
În primul set, s-a mers cap la cap. Dar experiența fostului număr 1 mondial și-a spus cuvântul, chiar dacă americanca a încercat să revină în final de set. Numeroasele greșeli au trădat-o și primul set i-a revenit Simonei cu 6-4.
Și setul doi a fost la fel de echilibrat. Americanca a condus la un moment dat cu 4-1 și părea ca s-a desprins în învingătoare, dar jucătoarea antrenată de Patrick Mouratoglou nu a renunțat. Simona Halep a revenit de la 1-4 și apoi a încheiat în avantaj și actul secund.
După seturi câștigat cu același scor, 6-4, 6-4, constănțeanca s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Madrid, unde va juca cu tunisianca Ons Jabeur, cea care a trecut în runda precedentă de Belinda Bencic, scot 6-3, 2-6, 6-3.






Fii primul care comentează acest articol.