Tragedie în largul Ciprului de Nord. Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat

Un feribot care transporta aproximativ 270 de persoane s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. Cel puțin șase oameni au murit, potrivit unui bilanț provizoriu, iar operațiunile de căutare și salvare sunt în desfășurare.

Tragedie în largul Ciprului de Nord. Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat

Informația a fost relatată de presa turco-cipriotă și preluată de Reuters și AFP. Premierul Republicii Ciprului de Nord, Unal Ustel, citat de Anadolu, a anunțat că cel puțin șase persoane și-au pierdut viața.

Există diferențe între informațiile apărute până acum în privința numărului exact al persoanelor aflate la bord.

Murat Senkul, primarul orașului Kyrenia, a declarat pentru CNN Turk că nava avea 258 de pasageri, dintre care 159 au fost găsiți.

Potrivit ziarului Kibris, ambarcațiunea – despre care unele relatări susțin că ar fi fost un catamaran – a început să ia apă la aproximativ patru mile, adică 7,4 kilometri, de țărm.

La fața locului au fost trimise ambulanțe, iar autoritățile au mobilizat serviciile de intervenție.

„Au fost făcute toate pregătirile necesare pentru a permite o intervenţie rapidă a serviciilor de urgenţă şi a serviciilor medicale”, a transmis Ministerul Sănătății din autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord.

Operațiunile de căutare și salvare continuă, iar bilanțul anunțat până în acest moment este unul provizoriu.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: