Baza de calcul a indemnizației de șomaj și a altor măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de ANOFM se majorează de la 1 martie, transmite Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Conform prevederilor legislative, Indicatorul Social de Referință (ISR) se majorează, în luna martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv comunicat de Institutul Național de Statistică (INS). În acest sens, indemnizația de șomaj și celelalte drepturi, care se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR), vor crește de la 1 martie 2022, ca urmare a majorării acestui indicator, cu 5,1%.
Astfel, indemnizația de șomaj va fi majorată de la 375 de lei la 394 de lei.
Prima de inserție, acordată absolvenților instituţiilor de învăţământ şi absolvenţilor şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni va crește de la 1.500 la 1.576 de lei.
Subvenția acordată angajatorilor de inserție pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare socială cu care s-au încheiat contracte de solidaritate, crește de la maximum 2.000 lei la maximum 2.102 lei.
Subvenția acordată angajatorilor pentru stimularea încadrării elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţelor se mărește de la 250 la 262 lei.
Majorarea se aplică de la 1 martie și pentru persoanele ale căror drepturi au fost stabilite anterior acestei date, transmite ANOFM.
Discussion about this post