Despre fragilitatea sportivilor puternici

Ne uimesc și ne inspiră, iar execuțiile lor, ce par uneori la limita imposibilului, ne fac să uităm de problemele de zi cu zi. Ne deconectăm de la realitatea imediată, ne relaxăm, ne bucurăm de spectacol. Dacă sunt „de-ai noștri” devenim adesea vocali, îi încurajăm din fața televizorului când simțim că au nevoie, îi certăm când credem noi de cuviință. Încercăm cumva, cu disperare, să îi împingem spre victorie. Atunci când reușesc, exultăm. Ne simțim mândri, aproape ca și cum succesul ne-ar aparține.

Dar uneori nu reușesc. Se întâmplă ca, în ciuda faptului că sunt creditați cu prima șansă la victorie, să nu o obțină. Și parcă în ultimul an am asistat mai mult ca niciodată la situații în care sportivii de top au eșuat în mod repetat.

Mă voi opri la trei dintre situațiile în care rezultatele au contrazis fără doar și poate previziunile. Trei sportivi ce dominau de ani buni, într-un mod categoric, competițiile au obținut rezultate sub așteptări la toate probele la care au fost prezenți în cadrul ultimelor ediții ale Jocurilor Olimpice. 

Simone Biles a fost prima gimnastă care a câștigat nu mai puțin de patru medalii de aur în competițiile individuale de gimnastică, în cadrul unei ediții a olimpiadei. S-a întâmplat în anul 2016, la Olimpiada de la Rio de Janeiro. Execuțiile sale deosebite au continuat să uimească până la olimpiada desfășurată anul trecut la Tokyo, unde se anticipa că va cuceri din nou un număr impresionant de medalii de aur. A fost singura gimnastă calificată la toate finalele individuale, după care, spre stupoarea iubitorilor gimnasticii din toată lumea, a început să se retragă, rând pe rând, din competițiile programate. A concurat până la urmă în finala de la bârnă, obținând „doar” medalia de bronz. Ulterior a declarat că suferă de „twisties”, un sindrom ce constă în pierderea orientării spațiale la efectuarea exercițiilor aeriene. 

Tenismenul Novak Djokovic, lider al clasamentului ATP,  avea șanse mari la cel puțin o medalie în cadrul aceleiași ediții a jocurilor olimpice, mai ales după ce  ajunsese în faza semifinalelor atât în proba de simplu, cât și în cea de dublu mixt, unde a evoluat alături de compatrioata sa, Nina Stojanovic. În proba de simplu, Djokovic a pierdut semifinala cu Alexander Zverev, apoi a fost învins și în  meciul cu Pablo Carreno Busta, în care se decidea câștigătorul medaliei de bronz. Înaintea meciului similar al probei de dublu mixt, Djokovic s-a retras, acuzând o accidentare la umăr. Atât el, cât și partenera sa au ratat șansa de a urca pe podium.

Un insucces neașteptat a fost și cel al schioarei Mikaela Shiffrin la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing, de anul acesta. Sportiva a luat startul în nu mai puțin de cinci probe de schi alpin, fiind cotată cu șanse majore de a obține mai multe medalii de aur. Din păcate, a suferit eșec după eșec și în final nu a reușit să obțină nici măcar o medalie, indiferent de culoarea acesteia.

Este posibil ca performanțele modeste, pe care nimeni nu le anticipa, să aibă ceva în comun? Ar putea exista o legătură între aceste eșecuri și perioada nefastă pe care am traversat-o cu toții în timpul pandemiei de Covid- 19? Ori ar putea fi rezultatul unei supramotivări, știut fiind faptul că medaliile olimpice sunt pe cât de rare, pe atât de râvnite, iar un nivel de motivare prea ridicat influențează negativ performanța?

Sau poate că nu propria dorință de câștig le-a frânt aripile, ci mai degrabă faptul că s-au simțit împovărați sub greutatea așteptărilor noastre. Într-o măsură, sportivii excepționali nu își mai aparțin, ei trebuie să îndeplinească rolul de ființe infailibile pe care noi li-l atribuim. Îi transformăm în simboluri, deposedându-i astfel de umanitatea lor.

Și poate tocmai de aceea retragerea recentă a numărului 1 mondial din tenisul feminin, Ashleigh Barty, ne contrariază atât de mult. În plină formă sportivă, la o vârstă care i-ar mai fi permis ani buni de joc de acum înainte, Barty a anunțat, cu modestie și bun simț, că își ia viața înapoi.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal