Petrecere de stradă în ziua de Paști, la Constanța

Constănțenii au anul acesta ocazia să petreacă ziua de Paști…în stradă. Inițiativa este a proprietarilor unei plaje private din orașul de la malul mării, sprijiniți de autoritățile locale. Potrivit reprezentanților primăriei, „Petrecerea primăverii” va avea loc pe 24 aprilie, începând cu ora 16:00, pe bulevardul Tomis. Mai exact, pe tronsonul cuprins între Ferdinand și Traian, un loc deja „consacrat” de întâlnire.

Astfel, aveți ocazia să vă petreceți ziua de Paște într-un mod mai diferit, spre deosebire de anii trecuți, fiind acompaniați de muzica celor de la DU MAD+KOV şi DJ MK33.

Organizatorii au pregătit surprize şi pentru pasionaţii de călătorii urbane: o paradă de scutere Vespa, organizată de Comunitatea deţinătorilor de scutere Vespa din Constanţa. Apoi, scuterele vor fi parcate, astfel încât cei prezenţi să se bucure de aceste mici bijuterii, elegante, moderne şi retro în acelaşi timp”, se arată în anunțul transmis de primărie.

De asemenea, atmosfera de festival va fi „întregită” de un spectacol de lumini.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal