Pregătiri de Paște, masă de Paște, curățenia de Paște, cumpărăturile de Paște, lista de Paște și câte altele „de Paște” nu au răsunat în mințile multora în ultimele două săptămâni. Noi am mers anul acesta pe „rezervarea de Paște”. Am renunțat la toată „alergătura de Paște”, la toate bunătățile „de casă” pregătite pentru Paște ca să ne bucurăm de mai mult de timp împreună, timp în familie, familia restrânsă, cea care a început cu „o iei în căsătorie pe…”.
Am plecat așadar de la mare la munte, la „pun-te masă, scoală-te masă”. Drumul – o poezie, deși știți cum e DN1 când tot poporul are vacanță. 5 ore a zis Măria Sa, Waze, 5 au fost.
Priveliște de vis, aer curat, clar mirosea a vacanță. Să ne înțelegem, a vacanță de familiști, în loc cu… verdeață. Am căutat un loc unde să fie o curte mare, cu spațiu pentru copii, adică să ne fie ușor și nouă, părinților. După doi ani de pandemie, a fost festival de oferte – ba cu mese incluse, ba doar cu masa de Paște, ba cu produse din bătătura gazdelor, ba cu vânători de ouă și atelier de încondeiat ouă, cu vizite ale Iepurașului și chiar și cu spectacole de cabaret. Ați ghicit, noi am optat pentru varianta „pentru pici”.
Nu, cu doi copii de nici 100 de cm fiecare nu au fost mese în tihnă. A fost mai degrabă totul în dinamică – cu o roșie cherry lansată țintit pe mânecă, cu o bucată de drob lipită fix de cot, cu niște dulceață în păr sau lapte pe genunchi. Și nu, nu a fost cu miel, dar curcanul a fost cel mai bun, pentru că am mâncat împreună din el. Iar ouăle roșii decojite de cel mic cu tot cu albuș au fost cele mai cele.
Somnul? Cu tălpi marimea 22 sau 24 bătând darabana în ceafa ta în miez de noapte nu prea e odihnă, dar e rost de amintiri frumoase. Cu alergat în haine noi și aterizarea în sanțul cu noroi iarăși e de povestit. Cu oile, caii, găinile, pisicile, poneii și văcuțele care se perindau prin fața ochilor de copii de oraș chiar a fost sărbătoare.
Ah, și nu am avut musafiri. Am fost noi oaspeți. Și chiar e bine să mai schimbi rolurile din când în când.
Iar drumul spre casă n-a mai fost poezie. A fost tradițional, cu sfânta aglomerație de pe Valea Prahovei. Dar, pentru doi părinți alergați timp de trei zile, aproape cât e ziua de lungă, a fost mană cerească. Să stai jos două ore încontinuu, în condițiile în care copiii îți suflă, la propriu, în ceafă, ăsta da lux. Așadar, am privit partea plină a… ambuteiajului.
Iar pentru cei care întreabă „biletul, cât e biletul?”, 3 nopți cu toate mesele, inclusiv cea festivă, au costat 2.400 de lei. Atat au „costat” amintirile noastre de anul acesta, de Paște. Morala? Nu e rău deloc să ieși din tiparul cu care te-ai obișnuit. Înseamnă resuscitare din rutină și alergătură, ceea ce vă dorim si vouă. Hristos a Înviat!
Discussion about this post