Tunurile și mitralierele au răsunat pe litoralul românesc

Au tras tunurile toată noaptea din bateria de coastă de la Midia Năvodari: 300 de militari dotați cu tunuri și mitraliere antiaeriene au doborât mai multe avioane și elicoptere fictive, care au simulat un atac asupra litoralului românesc. Este cel mai mare exercițiu de artilerie la care participă batalioanele de apărare antiaeriană.

Militarii au tras cu tunuri automate și mitraliere antiaeriene de calibru mare. Țintele fictive au decolat de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu și au fost manevrate deasupra mării din centrul electronic de comandă de la distanță. Drone și elicoptere de atac au fost luate în vizor de către artileriști pe timp de zi, iar la tragerile de noapte s-au folosit drept ținte pentru trageri parașute cu rachete luminoase.

Unul dintre momentele tactice ale exercițiului a fost realizarea tragerilor din opriri scurte. Concret, militarii fiecărui batalion au avut la dispoziție două  minute să fie gata de tragere cu muniția pregătită să execute focul

„Militarii trebuie să știe cum să reacționeze și cum să întrebuințeze tehnica în cazul în care apare o amenințare pentru apărarea coloanei de marș. Fiecare dintre cele două tunuri de la pozițiile extreme ale coloanei are aceeași misiune: de a proteja coloana de atac, a explicat locotenentul Marius Ștefănescu, comandantul detașamentului de militari din cadrul batalionului aparținând Bazei Aeriene de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic “Aurel Vlaicu”.

Tragerile de noapte de nivel pluton și batalion au fost executate pe bombe luminoase și pe aeronave radiodirijate de la sol, iar pe timp de zi rolul inamicului l-au jucat drone și elicoptere IAR-330 Puma aparținând Bazei 57 Aeriene de la Mihail Kogălniceanu.

La tragerile reale din Poligonul Capu Midia au participat, în premieră, și rezerviștii voluntari, care au fost impresionați de complexitatea exercițiului

„A fost o experiență pe care mi-o doream de când am terminat pregătirea de la Boboc. Tragerea a fost impresionantă! Știam teorie, dar în practică trăirile sunt altele: am vrut să simt tăria tunului și forța de nimicire. Am putut observa, din poziția în care am fost, cum s-au descurcat colegii mei de pe tun, iar sentimentul a fost copleșitor”, a declarat Aurelian Bădic, sublocotenent rezervist voluntar.

Manevrele militare din poligonul Midia au început în urmă cu nouă zile și se încheie astăzi.

Sursă video: CNIApAA

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal