marți, februarie 10, 2026

Știrile din lumea ta!

5 medalii pentru judoka din Constanța, la Black Sea Judo Cup, ediția a-III-a

Sala Sporturilor din Constanța a găzduit timp de două zile, pe 27 și 28 mai, întrecerile evenimentului sportiv intitulat „Black Sea Judo Cup”, ajuns la cea de-a treia ediție.

Competiția a fost organizată de Clubul Sportiv Pantheon în colaborare cu DJST Constanța și Asociația Județeană de Judo Constanța.

La competiție au participat 120 de sportivi de la 14 cluburi din Ucraina, Republica Moldova și România cu sportivi de la categoria U16 masculin și feminin.

Rezultatele obținute de Cluburile ce aparțin de Asociația Județeană de Judo Constanta au totalizat: 1 medalie aur, 2 medalii de argint și 2 medalii de bronz.

În clasamentul general pe primul loc s-au clasat sportivii din Ucraina  cu un total de 9 medalii de aur, 6 medalii de argint și 15 medalii de bronz.

Amintim că sportivii din Ucraina participanți la competiție se pregătesc la Venus, unde cu sprijinul Președintelui CS Pantheon Constanța, profesor George Teșeleanu, au parte de cele mai bune condiții de cazare și pregătire în cadrul Academy Hotel.

Este a treia ediție a Black Sea Judo Cup. Anul acesta participă sportivi cu vârste de până la 16 ani din Ucraina, Moldova și România. Cele mai multe medalii le vor lua ucrainenii, sunt foarte bine pregătiți. 60 din cei care participă sunt refugiați. Din Republica Moldova sunt 20 de judoka și restul sunt români, pentru un total de circa 120 de sportivi. În această competiție au participat Alina Dumitru, campioană olimpică, iar în rest, toate cluburile din județul Constanța care sunt împreună cu Asociația Județeană, sunt 11.”, a spus George Teșeleanu.

Clasamentul final pe echipe de club: Locul 1 – Chernobaivka Ucraina, Locul 2 – Harkiv Ucraina, Locul 3 – AJJ Constanța, Locul 3 – SS Taul- Republica Moldova.

La competiție au fost prezenți: Alina Dumitru, campioană Olimpică la Beijing în 2008 și vicecampioană olimpică la Londra in 2012; Toma Mihalache, unul dintre primii judoka români medaliați la competiții internaționale.

La competiția din Constanța s-a concurat la următoarele categorii de vârstă și greutate:

Sportivi U16 (2007/2008) – Masculin: categoriile 42 kg, 46kg, 50kg, 55kg, 60kg, 66kg, 73kg, 81kg, +81kg.

Feminin: categoriile 40kg, 44kg, 48kg, 52kg, 57kg, 63kg, 70kg, +70kg.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal