Naționala României a suferit o nouă umilință

E clar pentru toată lumea că nu mai avem fotbal de calitate și din păcate nici echipă națională. Suntem în cădere în liberă de vreo 15 ani și motivele sunt multiple.

Mereu scuze, mereu am sperat că poate fotbalul românesc își va reveni. Iluzii. Și ce se întâmplă la fotbal este valabil în tot sportul românesc , dar subiectul este mult mai amplu. În concluzie meciul, prestația de aseară cu Muntenegru ne-a arătat tuturor cât de jos ne află.

Nu știm dacă și președintele Răzvan Burleanu și ,,gașca” lui și-au dat seama măcar acum. Nu numai Edi Iordănescu și acei ,,indivizi” care în opinia lor se numesc fotbaliști sunt vinovați, dar cert este că că suntem zero barat și nu contăm. Așadar victoria în fața Finlandei părea să facă uitate înfrângerile de la Podgorica și de la Zenica, dar naționala României a suferit o nouă umilință.

Echipa pregătită de Edi Iordănescu a pierdut cu 3-0 împotriva selecționatei Muntenegrului, pe stadionul Giulești, în etapa a patra din Grupa 3 A Diviziei B din Liga Națiunilor. Golurile au fost marcate de Mugoša (jucător al echipei Incheon, din Coreea de Sud), în minutele 42, 56 și 63. În minutul 61, Puşcaş a înscris după o pasă a lui Tănase, însă golul a fost anulat pentru ofsaid. Atmosfera a fost una apăsătoare în ultimele 30 de minute ale meciului de pe stadionul Giulești: suporterii i-au fluierat pe jucători și au cerut demisia celor care conduc fotbalul românesc.

Tot marți, Bosnia și Herțegovina s-a impus în fața Finlandei, la Zenica, scor 3-2 (goluri Pjanic ‘5 penalty, Dzeko ’29, ’58 / Pukki ’10, Kallman ’18).

Clasament Grupa 3, Divizia B

1. Bosnia și Herțegovina (6-4 golaveraj) 8 puncte

2. Muntenegru (6-3) 7p

3. Finlanda (5-6) 4p

4. România (1-6) 3p.

Cum arată programul României în Liga Națiunilor

  • Muntenegru – România 2-0

  • Bosnia și Herțegovina – România 1-0

  • România – Finlanda 1-0

  • România – Muntenegru 0-3.

23 septembrie 2022

  • Finlanda – România (21:45)

26 septembrie 2022

  • România – Bosnia și Herțegovina (21:45).

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal