Navele militare ale Forțelor Navale Române, participante la Exercițiul multinațional „Breeze 22”, au acostat în portul Burgas, Bulgaria, unde are loc prima etapă a exercițiului și se desfășoară ședința de planificare pentru stabilirea modului de acțiune pe mare.
Două nave militare ale Forțelor Navale Române, Fregata „Regele Ferdinand” și dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu”, au plecat miercuri 13 iulie, din Portul Militar Constanța iar nava purtătoare de rachete „Zborul” a plecat joi, 14 iulie, din portul militar Mangalia, spre portul Burgas, unde are loc prima etapă a exercițiului care se desfășoară în apele teritoriale ale Bulgariei și în apele internaționale ale Mării Negre.
La ediția din acest an a exercițiului „Breeze 22” participă capabilități navale și aeriene, precum și ofițeri de stat major din Albania, Belgia, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Letonia, Polonia, Turcia și Statele Unite ale Americii.
Obiectivul principal al exercițiului multinațional „Breeze 22” este consolidarea interoperabilității, la nivel tactic, între personalul naval și unitățile participante, prin exersarea procedurilor operaționale de război convențional și neconvențional și de combatere a amenințărilor asimetrice.
Scenariul fictiv al exercițiului „Breeze 2022” este adaptat la noile provocări geostrategice și prevede răspunsul unei forțe multinaționale la o criză geopolitică apărută în regiune. Acesta cuprinde acțiuni în toate mediile de luptă, inclusiv împotriva amenințărilor hibride, pentru a întări capacitatea de apărare a graniței estice a NATO, anunță Forțele Navale Române.
Discussion about this post