Timp de două săptămâni, trei nave militare românești și aproximativ 300 de marinari au participat, în perioada 14-25 iulie, la Exercițiul multinațional „Breeze 22”, organizat și condus de Forțele Navale ale Bulgariei, care s-a desfășurat în apele teritoriale ale Bulgariei, în
apele internaționale ale Mării Negre și în portul Burgas.
La ediția din acest an a exercițiului „Breeze 22”, militarii de pe fregata „Regele Ferdinand”, dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu”
şi nava purtătoare de rachete „Zborul” au desfășurat împreună cu capabilități navale și aeriene, precum și cu ofițeri de stat major din
Albania, Belgia, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Letonia, Polonia, Turcia și Statele Unite ale Americii numeroase secvențe de instruire
întrunită, conform unor scenarii de luptă în diferite medii de acțiune la standarde NATO, inclusiv împotriva amenințărilor hibride, pentru a
întări capacitatea de apărare a graniței estice a NATO.
Scenariul fictiv al exercițiului „Breeze 2022” a fost unul adaptat la noile provocări geostrategice și prevede răspunsul unei forțe multinaționale la o criză geopolitică apărută în regiune.
Navele au revenit astăzi, în portul Constanța, respectiv Mangalia, raportând „Misiune îndeplinită!”.
Discussion about this post