Britanicii își plâng regina. Zile de doliu național 

Munți de flori se ridică zilele acestea la porțile Palatului Buckingham, unde britanicii vin în pelerinaj să-i aducă un ultim omagiu celei care le-a fost regină în ultimele șapte decenii. 

În memoria Reginei Elisabeta a II-a, a fost anunțat de guvern doliu național până la finalul ceremoniilor funerare și doliu regal, anunțat de Palatul Buckingham, alte șapte zile. 

De altfel, întreaga țară a păstrat un minut de reculegere ieri, în jurul prânzului, și au fost trase salve de tun în toată Marea Britanie. 

Sursa foto: Twitter – The Royal Family

Între timp, zeci de mii de oameni ajung în fața Palatului Buckingham – epicentrul monarhiei britanice – unde ridică adevărate altare de flori și lasă mesaje de mulțumire sau de rămas bun. Nu există însă o carte de condoleanțe fizică, ci a fost deschisă una online. 

Și la București, câteva zeci de persoane au adus ieri flori şi candele și în faţa Ambasadei Marii Britanii, pentru a onora memoria Reginei Elisabeta a II-a. Unul dintre buchete avea un mesaj scris de mână, care făcea referire la numele de alint din copilărie al suveranei: „Farewell, Lilibet” – „Rămas bun, Lilibet”.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal