joi, iulie 10, 2025

Știrile din lumea ta!

Fenomene inexplicabile, la malul mării. Ritualuri și apariții stranii! 

Nu valul sau vântul le-a adus, ci mărturiile oamenilor. Sunt poveștile vechi și moderne, cu conținut paranormal, ce vorbesc despre acea parte ascunsă a Constanței. 

Citiți imediat despre fantomele Cazinoului din Constanța, dar și despre alte clădiri și locuri pe care cei de la malul mării le consideră bântuite. 


Centrul Constanței. Ceasul reprezintă ora târzie, când sunt consemnate aparițiile stranii.

Cazinoul, bântuit și după restaurare?

Cazinoul din Constanța revine la viață. Sursa foto: Farmecul Constanței, Facebook.

Speranță, bucurie, visare în realitate. Sunt stările care te încearcă acum când deja poți să vezi cum bătrâna clădire abandonată odată la marginea mării revine la viață, sub ochii tăi. Vă scriu desigur despre Cazinoul din Constanța. 

Întrebarea din mințile tuturor celor care trec acum pe faleză, prin fața Cazinoului este: Când îl termină? Însă, întrebarea pe care foarte puțini știu sau îndrăznesc s-o pună este: Va mai fi bântuit și după renovare? Sună amuzant, dar nu e. Profesori de istorie, scriitori, arhitecți și localnici pasionați de miturile urbane vorbesc despre fantomele clădirii simbol. 


Fotografii făcute în preajma Cazinoului din Constanța.

„De când au început să-i sape temelia. au descoperit scheletele soldaţilor francezi care au luptat în Războiul Crimeii. Se spune că au murit de holeră şi au fost înmormântaţi aici, la mal. Rămășițele nu au fost lăsate acolo, normal. Le-au luat și îngropat în cimitir, dar nu le-au în gropat și povestea. Cine o știa cam evita să treacă pe lângă șantierul de atunci și chiar după ce a fost gata clădirea, erau, povestea și bunicu, oameni care nu voiau să intre în Cazino. Ziceau că e băntuit și sunt tot felul de apariții noaptea. Eu vă spun ce am învățat și noi. Abia aștept acum să-l termine de renovat și să-l vizitez. Îl așteptăm de atâta timp. Să-l vedem frumos și curat, că poate să vină o armată de fantome, tot intru.”, își încheie nea Mircea istorisirea cu zâmbetul pe buze. 

Hotel pentru un poet și o fantomă 

Facem cinci minute pe jos, la pas lejer, de la Cazinoul din Constanța, ocolim Piața Ovidiu, în stânga ei, spre Casa cu Lei și ajungem la hotelul D’Angleterre, sau Intim, cum îl știe mai tot constănțeanul. 

Hotelul D’Angleterre.Sursa foto: skytrip.ro

Acolo, în 1882 a fost cazat și Mihai Eminescu, iar de aici se trăgea faima construcției.  Peste timp însă, hotelul avea să fie cunoscut drept clădirea bântuită din centrul vechi.

Se spune că o fată orfană, bolnavă de leucemie a murit în acel hotel. Administratorii s-au ocupat de înmormantarea ei și i-au depozitat hainele și bagajele în subsol. În multe nopți însă, după moartea fetei, hainele acesteia apăreau în fața camerei în care a stat. 

Unii oameni din zonă ar fi văzut fantoma fetei.

„Da, sunt care spun că apare așa ceva la geam, noaptea, ca o lumină, fix în dreptul camerei unde stătea ea. Eu nu cred, dar asta zice lumea”, ne declară un localnic.  

Mirele și Mireasa, stafii în conacul părăsit  

Casă bântuită.

Una dintre vechile povești cu fantome ale Constanței vine de pe strada Hatman Arbore. Acolo găsim Vila Cucoanei, o construcție veche în care ar fi murit doi tineri căsătoriți. După această tragedie, oamenii din zonă spun că au început să vadă fantomele mirilor.  

Ritualurile de la sanatoriul de copii

fotografie cu rol ilustrativ.

Este cea mai sinistră dintre relatările paranormele ale județuui Constanța. În Eforie exista odată un sanatoriu pentru copii, iar condițiile transformaseră unitatea mai mult într-un centru de tortură. Atât de prost întreținut era totul, spun anumite voci, încât a izbucnit o epidemie de ciumă. Cei ce ar fi murit au început apoi să bântuie sanatoriul. 

O altă explicație pentru declanșarea fenomenelor paranormale ar fi aceea că în sanatoriu a fost ucisă o femeie, în urma unui ritual satanic. Din acel moment, lucruri ciudate au început să se întâmple. Se auzeau voci din senin, la lăsarea întunericului, iar oamenii vorbea chiar despre apariții.  Clădirea a fost în cele din urmă distrusă cu totul, însă unele persoane considerau că și după demolare, fantomele bântuiau zona. 

Frica i-a adus la mormânt 

Cazul Strigoiului de Medgidia a rămas pentru totdeauna în memoria polițiștilor din oraș. Membrii unei familii din localitate spun că ei și rudele lor erau bântuite de un strigoi. Bănuiau și despre cine este vorba, așa că au mers la mormântul suspectului, probabil ca să vadă dacă trupul aceluia se mai află în pământ. Au fost însă aflați de oamenii legii și s-au ales cu dosar penal pentru profanare de morminte.  

Drumul făcut peste cimitir 


Drumul național care leagă Constanţa de Mangalia trece și peste un cimitir musulman. Pe acest drum, fix în zona cimitirului îngropat acum sub asfalt au avut loc mai multe accidente mortale, iar asta din pricina spiritelor furioase, spun localnicii. 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal