Prin Raportul A.R.A. în România, întocmit de E.W.Soucy, căpitan în armata americană în 1919 ne este relatat un fragment important din istoria orașului Constanța. Astfel, esența organizării misiunii A.R.A în Regatul României, ce a constat în activități care au fost desfășurate în teritoriile incluse în așa numita „România Mare” ( Vechiul Regat, Transilvania, Basarabia, Dobrogea și o parte din Banat).
Prăbușirea aproape completă a condițiilor normale ale relațiilor dintre România și restul lumii, dezorganizarea transporturilor și a comunicațiilor interne au determinat lipsuri, care puteau fi depășite prin restabilirea comerțului și a condițiilor economiei și prin distribuirea temporară de alimente pentru a-i salva pe oamenii aflați în suferință până va deveni disponibilă noua recoltă a anului 1919.
Condițiile deplorabile din agricultură și industrie s-au datorat relațiilor specifice care au existat după încetarea ostilităților. Condițiile existente în agricultură și în aprovizionarea cu alimente rezultă din două cauze. În zonele ocupate de germani, țara a fost prădată și rezervele de alimente luate locuitorilor. În partea neocupată rezervele de alimente au fost epuizate datorită excesului de populație creat de venirea refugiaților din zonele ocupate, a refugiaților ruși, de existența armatei române și a celei rusești. În plus, principalele surse românești de venit din exportul de petrol, sare și grâu erau epuizate. Transporturile erau dezorganizate în întregime, iar materialul rulant neluat de inamic era de slabă calitate.
O investigație preliminară făcută la începutul anului 1919 arăta că nu existau suficiente alimente pentru a satisface nevoile populației până la noua recoltă. S-a demonstrat de asemenea, că sfatul și asistența americanilor ar fi necesare pentru a sprijini guvernul să stăpânească problema transporturilor și a comunicațiilor într-o manieră mai eficientă. Ca urmare s-a decis de către Hoover trimiterea unei misiuni de asistare a României și la 28 februarie 1919 s-a semnat un acord în această privință cu guvernul român. Urma ca misiunea A.R.A să livreze alimente în lunile februarie și martie și, dacă este posibil, până la 1 august 1919. Alimentele urmau să fie livrate la prețul de cost existent în momentul livrării în porturile convenite și toate cheltuielile adiacente livrării, urmau a fi suportate de către guvernul român. Era adăugat un acord între A.R.A și Corporația cerealelor din SUA, în baza căruia corporația urma să aprovizioneze cu alimente cerute ca ajutor în porturile convenite.
La 1 februarie 1919, Locotenentul Robert M. Green a sosit la Constanța pentru a activa ca ofițer portuar al misiunii A.R.A. El a găsit un oraș de aproximativ 35.000 de locuitori din care mai mult de jumătate sufereau în mizerie, lipsiți de hrană, combustibil și haine. Mulți dintre locuitori abia se întorseseră din Rusia și nordul României unde au fost în refugiu: și-au găsit casele în ruină și bruma de avere risipită; la această distrugere a contribuit acțiunea sistematică a armatei bulgare pe timpul ocupării Dobrogei. Nu mai este nevoie să spun că acțiunea de ajutorare a fost absolut necesară aici și că, atunci când a început, a fost primită cu bucurie. Până la război, Constanța a fost principalul port românesc. Cea mai mare parte a exporturilor și importurilor României se făcea prin Constanța datorită avantajelor acestui port.
Cu sosirea misiunii A.R.A. la Constanța, a fost necesară împărțirea facilităților portuare între americani, francezi și români. Controlul militar al portului aparținea francezilor. S-au acordat misiunii A.R.A 3.800 picioare de spațiu portuar și patru depozite cu o capacitate totală de 15.000 tone.
Această zonă a fost împrejmuită cu gard de sârmă și păzită de soldați români. Nimeni nu avea voie să intre sau să iasă din „docurile americane” fără permis semnat de un reprezentat al misiunii; fac excepție muncitorii zilieri care erau aduși și scoși din zonă de către șefii lor de echipă. La sfârșitul fiecărei zile, la părăsirea docului, muncitorii erau controlați pentru a se evita furtul de făină.
La începutul operațiunii, se pierdea pe zi aproape o tonă de făină datorită faptului că mulți dintre muncitori sustrăgeau între 2 și 10 kg de făină. Cea mai mare parte a făinii sustrase provenea din sacii deteriorați la descărcare. Trei din cei descoperiți că au sustras făină au declarat că n-au de unde să cumpere din oraș și că nu-și pot lăsa familiile să moară de foame. Lipsa alimentelor era așa de evidentă încât confiscarea făinii furate ar fi fost o operațiune anevoioasă și crudă. După 1 iunie 1919 când au încetat să sosească vase americane cu ajutoare, ne-am îndreptat atenția spre organizarea cantinelor în Dobrogea și a ajutorării copiilor în județele Constanța, Caliacra și Durostor. Așa de bine s-a organizat acțiunea ajutorării copiilor în Dobrogea, încât lăsa impresia unei structuri permanente. La 15 iunie 1919, misiunea A.R.A. și-a închis biroul din portul Constanța și s-a mutat într-un birou nou, în centrul orașului, de unde organizarea cantinelor și supravegherea lor se puteau face cu mai mare eficiență. Este imposibil de exprimat în cuvinte cât de binefăcătoare a fost munca de ajutoare efectuată prin misiunea A.R.A în Dobrogea. Populația și-a exprimat adeseori gratitudinea și oamenii au regretat plecarea misiunii A.R.A.
AUTOR: Prof. dr. Răzvan-Raul Ivan/ EDITOR: Mădălina Jacotă
Discussion about this post