Regal de gimnastică aerobică la București în weekend

Sala Polivalentă din București, timp de două zile, pe 8 și 9 octombrie va fi gazda Campionatului Național de Gimnastică Aerobică.

Evenimentul este organizat de Federația Română de Gimnastică și de Primăria Municipiului Bucureşti la Sala Polivalentă din București.

La competiția din capitală vor participa gimnaști legitimați de la cluburile de pe litoral CS „Farul” Constanța, CSM Constanța, Asociația Sportivă „It s what I love” Constanța, CSȘ 1 Constanța dar și de la grupările sportive CSM Arad, CSU Arad, ACS Aerostar Mădălina Barbu, ACS Academia de gimnastică Laura Cristache, ACS Luisa Dedu Gymnastics, ACS Double D, CS U.N.E.F.S., ACS Viva Sport, ACS Honey Bears Craiova, SCM „Dunărea 2020” Giurgiu, LPS ”Cetate” Deva, CS „Gimnis” Iași, CSM Iași, CSȘ Petroșani.

Competiția va debuta sâmbătă 8 octombrie după cum urmează:

  • 10.00 Calificări Individual feminin (categoria a III, a II-a, a I-a), Grup (categoria a III, a II-a), Trio (categoria a III, a II-a)
  • 18.10 Demonstrație Parkour
  • 18.30 – Finală Trio (Categoria a I-a)
  • 18.45 Finale Individual Masculin (categoria a III, a II-a, a I-a)
  • 19.40 Festivități de premiere

Iar duminică, 9 octombrie vor avea loc de la ora 10:30 finalele la Individual Feminin (categoria a III, a II-a, a I-a), apoi o demonstrație de gimnastică estetică. Și competiția va continua duminică după amiază și seara odată cu finalele pe perechi (categoria a III, a I-a), cea de Trio (categoria a III, a II-a), finala Grup (categoria a III, a II-a, a I-a). Iar finalele la Individual feminin – masculin seniori și cea de aerobic Dance (categoria a II-a, a I-a) vor pune punct acestui maraton de gimnastică aerobică.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal