Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni la Congresul PES, desfăşurat la Berlin la finalul acestei săptămâni.
„Am avut onoarea să fiu ales, în cadrul Congresului Partidului Socialiştilor Europeni (PES) de la Berlin, în funcţia de vicepreşedinte la nivel european al PES, în perspectiva alegerilor europene din anul 2024. Este o reuşită ca un reprezentant al Partidului Social Democrat să ajungă să ocupe o responsabilitate atât de importantă, la nivelul familiei social-democrate europene. Doresc să-i mulţumesc pentru sprijin şi încredere preşedintelui Marcel Ciolacu. PSD a revenit în familia social-democrată europeană şi contează astăzi, cu adevărat, în plan european.Sunt mândru să mă alătur unei echipe puternice, conduse de noul nostru lider, fostul premier suedez, Stefan Lofven, de prim-vicepreşedintele Iratxe Garcia Perez, liderul grupului S&D din Parlamentul European, şi de secretarul general, deputatul german Achim Post, cărora le mulţumesc pentru susţinere şi împreună cu care ne propunem câştigarea alegerilor europene din 2024”, a transmis Victor Negrescu.
„Am convingerea că noua echipă din conducerea Socialiștilor Europeni va contribui la o bună reprezentare a social-democrației românești în plan european și la realizarea tuturor obiectivelor ce privesc țara noastră”, a declarat Ileana Cristina Dumitrache. Deputatul PSD de Constanța a făcut parte din delegația României, prezentă la Berlin.

În marja congresului PES, delegaţia PSD, condusă de preşedintele Marcel Ciolacu, a avut o serie de întâlniri importante, pentru a discuta despre aderarea României la spaţiul Schengen şi cooperarea bilaterală şi politică, cu mai mulţi lideri europeni precum cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, premierul Spaniei, Pedro Sanchez, premierul Finlandei, Sanna Marin, premierul Portugaliei, AntĂłnio Costa, comisarii Ylva Johansson şi Frans Timmermans, şi noul preşedinte al PES, Stefan Lofven.
În cadrul reuniunii de la Berlin, partidele social-democrate europene au aprobat şi o rezoluţie pentru susţinerea aderării României la spaţiul Schengen, în cel mai scurt timp, care a fost prezentată în plenul Congresului PES de eurodeputatul Victor Negrescu.






