Stere Halep și Patrick Muratoglou sar în apărarea Simonei

Știrea că Simona Halep, dublă câștigătoare de Grand Slam la Roland Garros și Wimbledon, a fost testată pozitiv la US Open 2022, a făcut înconjurul lumii.

După ce presa internațională și nu numai au furnizat numeroase informații despre acest caz, iată că și tatăl Simonei, Stere Halep a făcut o primă declarație cu privire la aceast caz:

„Dacă în suflet e curată, n-are de ce se teme. Tatăl dublei câștigătoare de Grand Slam a afirmat că starea acesteia este una bună, având în vedere că este nevinovată. Vedem un lucru normal care se poate întâmpla la oricare. Specialiştii vor spune, nu putem să ştim ce s-a întâmplat. Nu sunt specialist. Sunt convins că niciodată nu a luat ceva. Trebuie răbdare şi Dumnezeu va scoate la lumină lucrul ăsta.

Şi noi suntem curaţi în suflet că Simona e curată, curată. Nu a luat niciodată nicio-niciodată vreo substanţă. Simona e unicată la aşa ceva, nu ar fi apelat niciodată la aşa ceva. Starea ei de spirit e bună, dacă în suflet e curată, n-are de ce se teme” , a declarat Stere Halep, la Antena 3 CNN.

Pe de altă parte și antrenorul Simonei Halep, Patrick Mouratoglou care după ce inițial refuzase să comenteze situația în care se află eleva sa, francezul a postat un scurt mesaj pe contul personal de Instagram.

„Te susțin 100% în această luptă, Simona. Până la capăt” – Patrick Mouratoglou. După câteva minute, Simona i-a răspuns antrenorului său: „Așa vom face, Patrick!”.

Depistată pozitiv la roxadustat la US Open 2022, Simona Halep riscă o suspendare din tenis de până la patru ani. Vestea a reprezentat un șoc pentru fosta lideră WTA, care a fost testată de foarte multe ori în ultimii ani.

Potrivit datelor oficiale oferite de Federația Internațională de Tenis (ITF), Halep a fost controlată de 73 de ori în perioada 2018-2021 (a efectuat 21 de teste în timpul turneelor și 52 în afara competițiilor).

Regulamentul ITF prevede că sportivii (ATP și WTA) trebuie să anunțe zilnic în ce oraș se află, astfel încat să poată fi testați în orice moment dacă se dorește acest lucru.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal