Întreținerea rețelei rutiere de la Constanța, în perioada de iarnă, supervizată de doi directori din CNAIR

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a organizat miercuri o videoconferinţă cu toţi reprezentanţii direcţiilor regionale şi ai secţiilor de drumuri naţionale responsabili cu întreţinerea reţelei rutiere pe perioada de iarnă, fiind verificate stocurile de materiale antiderapante existente şi utilajele care vor participa la deszăpezire.

Pentru eficientizarea activităţilor specifice din această perioadă am decis ca managementul CNAIR să coordoneze în mod distinct structurile teritoriale, grupate astfel: Direcţiile Regionale Bucureşti, Buzău, Constanţa şi Iaşi, vor beneficia de suportul a doi dintre directorii cu experienţă în întreţinerea drumurilor. Direcţiile Regionale Craiova, Timişoara, Cluj şi Braşov vor fi supervizate de către alţi doi specialişti din managementul Companiei. Măsura are rolul de a asigura o informare detaliată asupra problemelor din teritoriu, pentru ca acestea să fie tratate într-o manieră eficientă”, a scris Pistol pe pagina sa de Facebook  .

Potrivit sursei citate, CNAIR va ţine cât mai mult deschise deschise drumurile naţionale în timpul iernii, dar nu va ezita să închidă sectoare de drum, dacă va exista vreun pericol pentru cei aflaţi în trafic.

Pistol a precizat că, în acest an, se vor închide drumurile de munte, în special Transfăgărăşanul şi Transalpina, „doar atunci când condiţiile meteorologice pot pune în pericol viaţa celor care le tranzitează”.

Șeful CNAIR a transmis că au fost verificate stocurile de materiale antiderapante existente în acest moment şi utilajele care vor participa la deszăpezire şi a cerut ca atât cele proprii, cât şi cele ale prestatorilor să fie în stare bună de funcţionare şi să aibă reviziile făcute.

 Sursa: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal