Selecționata de rugby a României a început cu o victorie seria meciurilor test din această lună. Stejarii au reușit să se impună în fața selecționatei statului Chile cu 30-23, într-un meci test disputat sâmbătă pe Stadionul naţional de rugby „Arcul de Triumf” din Bucureşti. A fost prima partidă a „Stejarilor” din seria celor trei programate în calendarul competiţional internaţional din această toamnă.
Chiar dacă au câștigat acest meci, tricolorii au făcut două reprize diametral opuse. În prima parte a jocului ,,stejarii” au fost cei care au fost la timona jocului reușind să înscrie punct după punct.
Scorul a fost deschis în minutul 10, de către debutantul Atila Septar, care a culcat balonul în terenul de ţintă al oaspeţilor, după ce Tudor Boldor ratase, în primele minute ale confruntării, o lovitură de pedeapsă. Tudor Boldor a transformat eseul, după care tot acesta, în minutul 17, a reuşit transformarea unei alte lovituri de pedeapsă.
Românii și-au continuat asaltul la buturile adverse și în minutul 25 a fost rândul lui Marius Simionescu să marcheze un eseu, transformat de Boldor, astfel încât la mijlocul primului mitan România conducea cu 17-0.
Chilienii au marcat și ei un eseu netransformat, dar cei care mai marchează sunt tot românii prin Vlăduţ Popa care a restabilit diferenţa pe tabela de marcaj după o lovitură de pedeapsă. La pauză a fost 20-5 pentru România.
În partea a doua a jocului cei care au ieșit în evidență au fost oaspeţii, care mult mai motivaţi au marcat în minutul 50 cel de-al doilea lor eseu, prin Augusto Bohme. Iar după alte zece minute, Santiago Videla reușește să mai aducă 3 puncte pentru „condori” după concretizarea unei lovituri de pedeapsă.
La scorul de 20-13, tricolorii au mărit ritmul, au dat mai mult drumul la minge, au stat mai mult în jumătatea de teren a oaspeţilor, obţinând o lovitură de pedeapsă, transformată de Vlăduţ Popa, în minutul 63. Chilienii nu renunță la luptă și au profitat de o pasă greşită a lui Florin Surugiu pe care au interceptat-o, iar după o cursă solitară de aproape 40 de metri, Matias Garafulic a culcat balonul în terenul nostru de ţintă, iar Videla a transformat eseul, scorul ajungând 23-20. Ultimele minute au fost echilibrate chiar dramatice pe alocuri. Ambele echipe reușesc să mai înscrie. Românii au mai reușit un eseu în minutul 73, prin Kamil Sobota, transformat de Popa, iar ; în timp c eoaspeții stabilesc scorul final prin acelaşi Videla, care a concretizat o lovitură de pedeapsă, scorul final fiind 30-23.
Umătoarea partidă de verificare pentru naționala României va fi pe data de 13 noiembrie, contra Uruguay, tot la Bucureşti.





