Școala a început astăzi în ”stare de alertă epidemiologică”, din cauza gripei. Unitățile de învățământ s-au redeschis în condiții normale, fără restricții, însă elevii care au intrat astăzi în bănci au trecut în mod obligatoriu printr-un triaj epidemiologic.
Unele școli l-au facut în curte, chiar la poartă, iar altele în fiecare clasă. Triajul a fost făcut de medicul școlar, iar acolo unde nu există, profesorii au apelat la părinți și la asistenții medicali comunitari.

„Am luat legătura cu DSP. Vor pune la dispoziție măști care sunt distribuite la nivelul uniăților de învățământ. Se va monitoriza felul în care se fac demersuri pentru a preîntâmpina escaladarea cazurilor de gripă. Avem persoane de contact în fiecare unitate de învățământ. Există comunicare. Facem triaj epidemiologic cu cadre medicale specializate. Cel mai important triaj este cel făcut la domiciliu, ne bazăm pe ajutorul părinților” , a transmis Sorin Mihai, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Până în acest moment, niciun elev nu a fost trimis acasă. Unitățile de învățământ au luat toate măsurile necesare pentru a asigura un mediu cât mai sigur pentru copiii proaspăt întorși în bănci.
„Joi și vineri s-au dezinfectat spațiile. Azi totul s-a aerisit. Am insistat săptămâna trecută pe faptul că prima evaluare trebuie să se facă de către părinți, acasă”, a declarat directorul Colegiului Pedagogic, Anamaria Ciobotaru.
La Constanța, în acest moment, situația este sub control în unitățile de învățământ.
,,Personalul medical a trecut prin fiecare clasă, a observat fiecare copil. Până acum nu sunt semnalate probleme deosebite, nu avem copii care să necesite trecerea în izolator. Am recomandat profesorilor să poarte masca, iar copiilor care prezintă simptome gripale să rămână la domiciliu zilele următoare ”, a transmis directorul Colegiului Național Mircea cel Bătrân, prof. dr. Vasile Nicoară.
Vineri, Ministerul Educaţiei a transmis, din partea Institutului Naţional de Sănătate Publică, o serie de materiale informative cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii virusului gripal şi a recomandat inspectorilor şcolari să sprijine unităţile de învăţământ pentru a continua procesul educaţional în condiţii normale.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că România se află, în prezent, în stare de alertă epidemiologică, dar nu va fi declarată epidemie, întrucât ar presupune revenirea la anumite restricţii, cum au fost cele din ultimii doi ani.







