Iarna și-a arătat azi-noapte fața mai puțin blândă. Două avalanşe mari au avut loc în Munţii Făgăraş, la peste 2.000 de metri altitudine. Una a lovit cabana Capra, alta a fost observată la Bâlea Lac, dar nicio persoană nu a fost rănită, au transmis cei de la Salvamont Sibiu.
Avalanşa care a lovit cabana Capra şi parcarea din faţa ei a avariat și mai multe mașini.
„Nu sunt victime, dar sunt pagube materiale atât la cabană, precum şi mai multe maşini avariate. Avalanşa a curs pe vâlcelele ce coboară dinspre Cota 2.000 (Căldarea Berbecilor), (…). În urma ninsorilor masive cu vânt din ultima perioadă, riscul de avalanşă este mare în toată zona de gol alpin a munţilor Făgăraş. De asemenea, la Bâlea Lac au fost observate urmele unei avalanşe mari în zona Şaua Doamnei (Curmătura Bâlii). Cel mai probabil, această avalanşă a curs de sub vârful Paltinul şi a traversat zona Şeii Doamnei. Cum ninsorile şi vântul continuă, este de aşteptat să se producă mai multe avalanşe declanşate spontan, chiar şi în zona montană de sub 2.000 m, unele dintre acestea de dimensiuni mari”, a precizat directorul Salvamont Sibiu, Dan Popescu.
Stratul de zăpadă a depăşit doi metri în zona turistică Bâlea Lac, unde este de aşteptat că meteorologii să ridice gradul de risc de avalanşă la cinci, un grad maxim de avertizare.
În aceste condiții, directorul Salvamont Sibiu le recomandă turiştilor să nu părăsească zona cabanelor.
„Sunt avalanşe care se declanşează singure, fără victime, şi este exclus să se facă orice activitate în zona montană (Munţii Făgăraş – n.r.), inclusiv sub 1.800 de metri este un risc mare de avalanşe. Pentru cei care ajung în zona turistică, Bâlea Lac, să stea exclusiv în jurul cabanelor, să nu se aventureze nici măcar la poalele versanţilor”, a declarat Dan Popescu.
De asemenea, drumul judeţean 106 A Răşinari – Păltiniş a fost închis circulaţiei, în această dimineaţă, pentru a le permite drumarilor să îl deszăpezească. Staţiunea Păltiniş este singura cu pârtii amenajate din judeţul Sibiu.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post