Amenzi pe bandă rulantă pentru șoferii din Medgidia

Amenzi pe bandă rulantă pentru șoferii din Medgidia
La data de 25 februarie, polițiști din cadrul Serviciului Rutier și al Poliției orașului Medgidia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii încălcării regimului legal de viteză și conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța.

În urma activităților, polițiștii au aplicat peste 50 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare de aproximativ 22.000 de lei.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 5 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Exemplu: La data de 25 februarie, în jurul orei 19.45, polițiștii au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism pe strada Silozului din municipiul Medgidia având viteza de 99 km/h.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: