Salvatorii care au participat la misiunile din Turcia, decorați de președintele Klaus Iohannis 

Astăzi, în ziua în care se împlinesc 90 de ani de Protecție Civilă în România, cele două contingente formate din pompieri militari, medici și asistenți SMURD și voluntari cu echipe canine de Căutare-Salvare, care au participat la misiunile de salvare din Turcia, au fost decorate de președintele Klaus Iohannis. 

Salvatorii, care au stat câte o săptămână în țara devastată de cutremure și au căutat, fără să ezite vreo clipă, supraviețuitori, au fost premiați pentru curaj, devotament și solidaritate. 

Emoționantă întâlnirea cu militarii, pompierii, medicii, asistenții și voluntarii care s-au mobilizat exemplar să îi ajute pe cei loviți de devastatorul cutremur care a răpit zeci de mii de vieți în Turcia și în Siria. (…) Cu prilejul Zilei Protecției Civile, le mulțumim tuturor celor care ajută oamenii aflați în situații critice”, a transmis președintele Klaus Iohannis și pe pagina sa de facebook.  

De asemenea, șeful statului a decorat drapelele de luptă ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București – Ilfov și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, acordând totodată, drapelul de luptă Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal