În perioada 25 februarie – 3 martie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a desfășurat mai multe activități înscrise în calendarul Săptămânii Protecției Civile în România.
În data de 26 februarie, ISU Constanța a organizat și desfășurat o acțiune de informare și educare preventivă în lăcașurile de cult, cu sprijinul personalului clerical.
„Pe durata acestor sesiuni au fost persoanelor prezente la slujbă le-au fost distribuite materiale informative. Acțiunea a fost desfășurată de echipajele operative din fiecare subunitate a inspectoratului în lăcașuri de cult situate în raioanele de intervenție, în 32 lăcașuri de cult, la care au participat 3.905 persoane, inclusiv personal clerical”, transmit reprezentanții ISU Constanța.
În Săptămâna Protecției Civile, împreună cu serviciile voluntare pentru situații de urgență, au fost executate 70 activități alături de membrii comunităților locale, din care 20 pe linia de prevenire și alte 50 fiind exerciții demonstrative la insituțiile de stat, unitățile de învățământ și în gospodăriile oamenilor. Au participat 4.912 persoane.
În cadrul exercițiilor demonstrative a fost prezentat modul corect de acțiune înainte, pe timpul și după producerea unui seism, tehnici de acordarea a primului ajutor, precum și modalități de prevenire/stingere a unui incendiu.
Peste 2.800 elevi și personal didactic din unitățile de învățământ au participat la acțiunile de educație preventivă referitoare la tehnicile de acordare a primului ajutor dar și de educație privind modul de comportare specific tipurilor de risc.
Ziua Porților Deschise, eveniment organizat în perioada 25 februarie – 3 martie la toate subunitățile de intervenție a adunat aproximativ 300 de vizitatori – preșcolari, elevi și adulți – care au dorit să vadă tehnica de intervenție și să afle cât mai multe informații despre meseria de pompier militar.
„Scopul acestor activități a fost, în pricipal, de a dezvolta comportamentul preventiv al cetățenilor în diferite situații de urgență, publicul vizat aparținând tuturor categoriilor de vârstă”, adaugă reprezentanții ISU Constanța.



