O banală durere de măsea l-a dus pe un tânăr la limita dintre viață și moarte
De la o banală durere de măsea, se zbate acum între viață și moarte pe un pat de spital! Este povestea unui tânăr din localitatea constănțeană Cernavodă, care a ajuns la urgență pe picioarele lui, iar acum este în comă de aproape două luni. Părinții tânărului susțin că medicii nu le spun ce se întâmplă cu fiul lor și, în plus, îi acuză că nu ar fi avut grijă de el, iar din această cauză, acum corpul lui este plin de răni. Reprezentanții spitalului susțin însă că la sosirea la spital, infecția tânărului se imprăștiase în tot corpul tânărului, iar acum prognosticul este unul rezervat.
Problemele lui Ionuț au apărut la scurt timp după ce a plecat din țară. Și-a sunat mama și i-a spus că îl doare măseaua foarte tare și, deși a fost sfătuit să meargă la spital, tânărul a decis să revină în țară. Nu a mers la stomatolog, dar în momentul în care durerea s-a acutizat, a mers la spitalul din Cernavodă. De acolo, medicii l-au trimis la Constanța.
Părinții tânărului susțin că rănile de pe corp sunt din cauză că asistentele nu au avut grijă la timp de el Mai mult decât atât, mama spune că a venit de acasă cu cele necesare, însă nu a fost lăsată să îi facă igiena corporală.


Reprezentanții Spitalului Județean spun însă că tânărul s-a prezentat la Urgențe foarte târziu, când infecția se imprăștiase deja în tot corpul și, deşi s-au depus toate eforturile posibile, evoluţia patologiei nu a fost una favorabilă.
Mama și tatăl tânărului speră ca Ionuț să își revină, însă indiferent de ce se va întâmpla, sunt deciși să acționeze spitalul în instanță.






Fii primul care comentează acest articol.