Jean Sasu, unul dintre patronii cluburilor Nuba, a fost înjunghiat
Jean Sasu, unul dintre cei trei acționari ai cluburilor Nuba, a fost înjunghiat, joi după-amiză, în fața localului Nuba Café din Dorobanți. Informația a fost confirmată pentru Libertatea de Alexandru Nanu, co-acționar al companiei.
Acesta a mai precizat că atacul a avut loc în jurul orei 15.00, iar Sasu a fost înjunghiat, cu un briceag, în zona feselor.
Surse din poliție au spus pentru Liberatea că atacatorul vorbește „o engleză stricată” și este posibil să fie cetățean străin. Poliția Capitalei a transmis că apelul la 112 a fost preluat de polițiștii bucureșteni de la Secţia 1. Atacatorul a fugit de la locul faptei și este căutat.






Fii primul care comentează acest articol.