Mă plimb la ceas de seară pe Bulevardul Ferdinand, în zona parcului. Mă uit în stânga, în dreapta, pe jos, pe sus și fredonez în gând o melodie, încercând să-mi limpezesc mintea. Nu reușesc însă, pentru că ochii mei se opresc brusc pe ceva greu de procesat.
În imaginația mea se contorsionează parcă toată imaginea cu acel fier chinuit și cu gunoaiele îndesate în el, prin absolut toate părțile prin care puteau să intre. Nu înțeleg ce este acest obiect, dar remarc doi ochi și o gură, în designe-ul său voluntar sau involuntar. Seamănă cu un roboțel în care oamenii au aruncat cu ce au apucat.
Îi fac două poze și plec. A doua zi însă mă trezesc cu întrebarea pe care am luat-o cu mine și la culcare: Ce era acel obiect ciudat care seamănă cu un roboțel?
Studiez, cerecetez și îmi amintesc că auzisem ceva, cândva de montarea unor scrumiere deștepte pe la noi, prin oraș. Dau un google apoi, fix așa „scrumiere Constanța” și citresc un material care mă lămurește. De acolo aflu că mucurile de țigară aruncate în acest recipient sunt colectate și transportate la stația de sortare.
E prietenos cu mediul tot procesul (și mult mai lung decât l-am descris eu), numai că e nevoie și de mai multă prietenie din partea constănțenilor cu aceste invenții transformate în ruine noi.
