Dermatoscopii gratuite la Constanța, în campania „Soare Fără Pete”

Cei prezenți pe litoral vor avea ocazia să beneficieze de screening dermatoscopic gratuit, în perioada 5-9 iulie 2023, la Beach-barul de pe plaja hotelului Tomis din Mamaia. Acțiunea face parte din campania de prevenire a cancerelor de piele „Soare Fără Pete”, ediția a VII-a, organizată de Asociația OncoPacienților PHOENIX.

Anual sunt diagnosticate între 2 și 3 milioane de cazuri de non-melanom la nivel mondial. Potrivit estimărilor numărul cazurilor de melanom va crește cu 18% până în 2025, la nivel mondial, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

Îndemnul asociației este: „Autoexaminează-ți pielea și, dacă observi ceva în neregulă, prezintă-te urgent la medic!”

În cadrul campaniei, vor fi distribuite materiale informative cu autoexaminarea pielii prin regula ABCDE.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal